AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Plan de reconstrucție a Moldovei

•5 min citit•Redactor Sef

Reconstrucția drumurilor, podurilor, porturilor, aprovizionarea tuturor cetățenilor cu apă potabilă și accesul la sisteme de canalizare sunt prioritățile ce se regăsesc în Planul de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei pentru următorii ani, prezentat de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. De asemenea, autoritățile de la Chișinău își propun să construiască autostrada Ungheni-Chișinău-Odesa, dar și să reconstruiască Portul de stat Giurgiulești.

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Moldova are nevoie de un plan de reconstrucție. Doar cu o infrastructură bine dezvoltată Moldova va fi cu adevărat europeană. Autoritățile au făcut prea puțin pentru dezvoltarea infrastructurii în ultimii 30 de și asta o vedem și o simțim pe pielea noastră. O infrastructură slabă înseamnă sărăcie”.

Oficialul a prezentat, într-o conferință de presă, Planul de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei din 5+1 puncte, „care va crea condiții de trai europene pentru fiecare cetățean. Prioritatea numărul 1 – drumuri europene în toată țara. Toate drumurile expres naționale și regionale, adică aproape 6000 de kilometric, trebuie să fie de o calitate bună și foarte bună.”

Andrei Spînu a trecut în revistă obiectele de infrastructură care au fost date în exploatare pe parcursul ultimilor doi ani, printre acestea podul de la Pruncul, de la Giurgiulești sau podul de pontoane Leova-Bumbăta.

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „În perioada următoare vom construi și mai multe drumuri și poduri. Tronsonul Soroca-Arionești-Otaci, care deja a început. Drumul de ocolire Troița Nouă, care în curând va fi dat în exploatare, drumul Hîncești-Lăpușna, centura orașului Cimișlia, centura orașului Vulcănești, sectoarele 2 și 3 ale centurii Chișinăului, drumul Bălți-Criva, drumul Chișinău-Leușeni, drumul Hîncești-Leova-Cantemir-Cahul-Giurciulești, podurile peste prut Cahul-Oancea, Leușeni-Albița, Sculeni-Sculeni”.

Ieri, premierul Dorin Recean i-a cerut ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, să prezinte viziunea de dezoltare a domeniului. Solicitarea a fost adresată în cadrul ședinței de miercuri a cabinetului de miniștri.

Șeful Executivului a cerut să fie prezentate și livrabilele pentru următoarele 9 trimestre, menționând că autoritățile au bani pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii în această perioadă. El s-a referit la drumuri, infrastructură portuară, aeroportuară și rețeaua de căi ferate.

Dorin Recean, prim-ministru: „Domnule ministru Spînu, cum au făcut-o colegii de la Interne și Educație, vă rog mâine să prezentați viziunea pe termen lung de dezvoltare a Infrastructurii, dar și livrabilele pe următoarele 9 trimestre. Dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare, foarte importantă devine infrastructura portuară, infrastructura aeriană. La fel, este important să avem apă și canalizare în fiecare sat. Corespunzător, să anunțați și proiectele pe termen lung. Banii sunt pentru următoarele 9 semestre. Dumneavoastră să asigurați că aceste proiecte se implementează”.

În opinia premierului, proiectele pe termen lung trebuie să ne interconecteze cu vest, prin România. În acest scop, avem nevoie de autostrăzi și cale ferate, a mai menționat șeful cabinetului de miniștri.

Articole similare

Inflația anuală a ajuns la 8,6%. Gazele s-au scumpit cu peste 40% într-o lună
SOCIAL
•4 min citit

Inflația anuală a ajuns la 8,6%. Gazele s-au scumpit cu peste 40% într-o lună

Prețurile de consum din Republica Moldova au crescut cu 1,7% în luna septembrie, comparativ cu luna august. Scumpirea gazelor naturale a avut cea mai mare influență asupra inflației lunare. Potrivit Biroului Național de Statistică, față de aceeași perioadă a anului trecut, prețurile au crescut cu 8,6%. Serviciile prestate populației s-au scumpit în septembrie cu 4,3%, […]

Benzina revine sub pragul de 34 de lei
SOCIAL
•3 min citit

Benzina revine sub pragul de 34 de lei

După aproape trei săptămâni, benzina coboară din nou sub pragul de 34 de lei per litru. Potrivit ANRE, în perioada 10–12 octombrie, un litru de benzină A95 va costa 33,91 lei. Și motorina se ieftinește și se apropie de pragul de 35 de lei per litru. În ultimele luni, piața carburanților din Republica Moldova a […]

Peste 80 de operații de transplant, finanțate de asigurarea medicală obligatorie în primele nouă luni ale anului
SOCIAL
•3 min citit

Peste 80 de operații de transplant, finanțate de asigurarea medicală obligatorie în primele nouă luni ale anului

86 de operații de transplant au fost realizate, în primele nouă luni ale anului 2026, de instituțiile medicale din țară. Intervențiile au fost efectuate cu sprijinul, Casei Naționale de Asigurări în Medicină, care a alocat în acest scop 12,5 milioane de lei din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Datele au fost prezentate cu ocazia […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură