AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Persoanele mușcate de animale trebuie să se adreseze imediat la medic

•4 min citit•Redactor Sef
Persoanele mușcate de animale trebuie să se adreseze imediat la medic

Aproximativ cinci mii de persoane sunt mușcate anual de câini, pisici, veverițe sau șobolani. Puțini cunosc însă că prelucrarea rănii nu este o măsură suficientă, transmite

moldova.europalibera.org.

O femeie de 63 de ani, care s-a prezentat doamna Vera, din satul Drăsliceni, raionul Criuleni, povestește că a fost nevoită să vină la Chișinău, în condițiile în care în Moldova sunt doar doi medici rabiologi, unul la Chișinău și unul la Bălți.

La Mariana Pîntea, singurul rabiolog din Chișinău, care activează din 1996, doamna Vera a ajuns cu piciorul drept însângerat și bandajat, semn că fusese mușcată recent.

„Câinele vecinului m-a mușcat. Mergeam pe drum și el s-a năpustit la mine. Parcă nu am ce face astăzi acasă și trebuia să vin aici”,

spune indignată femeia, care a fost trimisă direct în cabinetul de vaccinare, pentru a i se administra prima doză de vaccin.

Doamna Vera este unul dintre cei aproximativ 15 pacienți pe care spune că-i are zilnic Mariana Pîntea.

„În zilele de luni adresările sunt mai multe, decât pe parcursul săptămânii, pentru că în weekend oamenii sunt mai activi. Este foarte important ca aceștia să se adreseze cât mai curând posibil, ca împreună să luăm decizia privind tratamentul antirabic”,

afirmă medicul.

Tratamentul antirabic complet presupune administrarea a cinci doze de vaccin timp de o lună, care se efectuează în prima, a treia, a șaptea, a 14-a și a 28-a zi de la mușcătură.

Totodată, virusul, odată ajuns în organism, distruge sistemul nervos.

„De obicei, după mușcătură, omul se simte bine, nu are niciun simptom, decât disconfortul de la mușcătură. Simptomele pot apărea peste o lună sau trei luni, dar literatura de specialitate arată că poate fi vorba și despre un an sau doi. Virusul, odată ajuns în organism, distruge sistemul nervos și persoana poate avea halucinații, febră, frică de a bea apă”,

explică Mariana Pîntea.

În anul 2022, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, au solicitat asistență medicală și tratament profilactic – 5.195 de persoane.

În ultimii 20 de ani s-au înregistrat trei cazuri de rabie umană soldate cu deces. Motivul îmbolnăvirii a fost adresarea întârziată pentru asistență medicală. Ultimul caz a avut loc în anul 2019, când un copil a decedat.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură