AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Pericol de incendii în lăcașele de cult, în noaptea de Înviere

•3 min citit•Redactor Sef

În noaptea de Înviere, crește riscul de apariție a incendiilor în lăcașele de cult. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat Campania de prevenire a situațiilor de risc.

”Se desfășoară activități de prevenire, în cadrul cărora sunt vizitate toate lăcașele de cult, unde vor avea loc sfintele slujbe prilejuite sărbătorilor de Paști. În cadrul acestor vizite, angajații IGSU vin cu recomandări, atenționări privind respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor, dar și a altor riscuri care pot apărea în timpul slujbelor devine din noaptea Învierii.”

Pompierii atenționează și asupra exploatării sobelor și coșurilor de evacuare a fumului, amenajarea unor locuri speciale pentru lumânări.

”IGSU intervine către toți cetățenii cu o recomandare: să fie foarte prudenți la utilizarea focului deschis, în timp ce Focul Haric este adus acasă, să fie amplasat într-un suport sau într-un vas incombustibil, dar și să nu lăsăm copiii fără supraveghere în acest timp.”

”Sunt lumânări speciale, închise, din sticlă care fac posibilitatea să aducem Focul Haric fără pericol în casele și gospodăriile creștinelor.”

De asemenea, specialiștii avertizează că lăcașele de cult trebuie să fie dotate cu mijloace de stingere.

Anterior, angajații IGSU au ajuns cu recomandări în peste 1490 de lăcașe de cult, fiind instruiți mai mult 1890 de slujitori.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură