AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Pe rafturi au apărut căpșuni importate

•3 min citit•Redactor Sef

În supermarketuri și magazinele mici a început comercializarea căpșunilor. Fructele sunt importate, iar majoritatea vin din Grecia.

Experții East Fruit spun despre calitatea acestora că este bună, iar prețul cu amănuntul constituie aproximativ 110 lei pentru un kilogram, fiind de două ori mai mic decât în aceiași perioadă a anului trecut.

Aceasta i-a alarmat pe fermierii moldoveni, care ar putea ieși cu prima producție locală abia peste o lună și jumătate.

Specialiștii asociază scăderea prețurilor pentru pomușoarele europene timpurii cu criza pandemică, ceea ce va genera reducerea cererii de produse proaspete la HoReCa și, respectiv, a consumatorilor finali.

Datorită acestui fapt, în noul sezon posibil să fie afișate costuri mai mici, pentru stimularea cumpărătorilor.

Potrivit Asociației ”Pomușoarele Moldovei”, fermierii autohtoni nu vor putea pune la produse prețuri cu mult mai mari, față de cele similare importate.

În situația unei reduceri semnificative a vânzărilor cu amănuntul, aceștia anticipează o scădere a disciplinei în domeniul onorării obligațiunilor contractuale de către comercianți.

Anul trecut, întârzierea de luni de zile a plăților a fost o problemă extrem de dureroasă pentru fermierii care produc pomușoare, fructe și legume.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură