AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Parlamentul coace un proiect de lege, care va influența multe activități în domeniul alimentar

•4 min citit•Redactor Sef
Parlamentul coace un proiect de lege, care va influența multe activități în domeniul alimentar

Membrii Comisiei administrație publică și dezvoltare regională au aprobat, la ședința de astăzi, raportul la

PROIECTUL

de lege privind facilitarea activității în domeniul alimentar.

Scopul proiectului de lege constă în optimizarea documentelor necesare pentru obținerea actelor permisive eliberate în domeniul siguranței alimentelor și simplificarea procesului de certificare a alimentelor, precum și sporirea supravegherii serviciilor prestate în alimentația publică. Documentul propune modificarea mai multor acte normative care reglementează domenii precum: activitatea cu produse de uz fitosanitar și cu fertilizanți; activitatea sanitar-veterinară; desfășurarea activităților de comerț pe teritoriul Republicii Moldova; reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător; igiena produselor alimentare; siguranța alimentelor etc.

Printre prevederile proiectului de lege se regăsesc excluderea certificatului de inofensivitate (la export sau reexport) pentru produsele alimentare, inclusiv cele ambalate; simplificarea procedurii de eliberare a autorizației sanitar-veterinare pentru mijloacele de transport; simplificarea procedurii de înregistrare a producătorilor de produse alimentare în cantități mici inclusiv cele artizanale/tradiționale; reducerea frecvenței prelevării de probe adaptată specificului și dimensiunii întreprinderii, cu condiția ca siguranța produselor alimentare să nu fie compromisă etc. Totodată, modificările operate vin să îmbunătățească cerințele de igienă față de echipamentele, mijloacele de transport și/sau containerele utilizate pentru recoltarea, transportul sau depozitarea produselor alimentare primare. Se propune autorizarea sanitar-veterinară obligatorie a halelor și pavilioanelor pentru comercializarea produselor alimentare de origine animală. De asemenea, sunt prevăzute noi reglementări privind retragerea sau rechemarea produselor alimentare neconforme sau nesigure plasate pe piață.

O altă prevedere a proiectului se referă la pensiunile turistice și agroturistice cu servicii de pregătire și servire a mesei. Astfel, acestea vor putea să producă vin din materia primă proprie, iar vinul va putea fi servit sau comercializat direct consumatorilor.

În proiect este reglementată și procedura de eliberare a certificatului de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor, act emis de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care atestă că activitățile de producție, procesare și depozitare, import și export a produselor alimentare de origine nonanimală, activitățile din domeniul alimentației publice și din domeniul comerțului cu alimente corespund reglementărilor din domeniul alimentar. Operatorii din domeniul alimentar vor putea obține acest certificat în baza unei cereri și vor achita pentru act suma de 150 de lei.

Proiectul, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în comun cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, va fi propus spre examinare plenului Parlamentului, în prima lectură.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură