AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Părinții elevilor din clasele primare, care frecventează școlile din Chișinău, vor achita lunar câte 360 de lei

•4 min citit•Redactor Sef

Părinții elevilor din clasele primare, care frecventează școlile din Chișinău, vor achita lunar câte 360 de lei pentru trei ore de program prelungit sau 690 de lei – pentru șase ore. Anunțul a fost făcut de șeful Direcției generale educație, tineret și sport din municipiul Chișinău, Andrei Păvăloi, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei, din 22 ianuarie.

Între timp, aproape 6 mii de elevi din familiile social-vulnerabile vor avea posibilitatea să frecventeze gratuit grupele cu program prelungit, în baza unei cereri depuse de părinți. Sumele necesare vor fi acoperite din bugetul municipal, a mai precizat Păvăloi.

„Am ajuns la o formulă care presupune salarizarea cadrului didactic, dar și anumite cheltuieli de întreținere. Prețul, astfel, pentru 3 ore de aflare în cadrul grupelor cu program prelungit este de 360 de lei, iar pentru 6 ore – 690 lei. Reieșind din cifrele pe care le avem, aproximativ 6 mii copii vor beneficia de frecventarea gratuită atât a grupei cu program prelungit, cât și achitarea din partea Primăriei Chișinău a mesei pe care o servește în cadrul acestei grupe”, a menționat șeful DGETS, Andrei Păvăloi.

Potrivit municipalității, taxa instituită pe care părinții o vor achita lunar va fi achitată pe bază de bon. Astfel, spun autoritățile, vor fi evitate plățile neformale, care ar fi fost colectate anterior pentru activitatea grupelor cu program prelungit, asta deși programul era susținut financiar în totalitate de Primărie.

„Primăria a propus o formulă pentru ca părinții să poată achita oficial, să primească bonul de casă și să știe exact pentru ce sunt acești bani redirecționați. Până acum, unii părinți achitau de la 300 și până la 1000 de lei, fără ca să fie o claritate asupra acestui proces. În baza formulei nu pe care eu am făcut-o, dar grupul de lucru, s-a ajuns la o formulă – 360 de lei pentru 3 ore prelungite și 690 de lei – pentru 6 ore cu prelungire programului. Primăria va achita integral aceste costuri, inclusiv masa, pentru copiii care vin familiile social-vulnerabile”, a declarat primarul, Ion Ceban.

În total, în municipiul Chișinău în clasele primare sunt înscriși aproape 39 de mii de elevi. La sfârșitul anului 2023, grupele cu program prelungit finanțate din bugetul municipal erau frecventate de aproape 30 de mii de elevi, a declarat Andrei Păvăloi. Potrivit sursei, din cele 1040 de grupe formate, care au activat până în noul an, aproximativ 90 la suta erau grupe de 3 ore. Pentru prelungirea cu încă 3 ore a programului, Păvăloi susține că părinții erau nevoiți să achite lunar, suplimentar și neformal, între 300 și 1200 de lei.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură