AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Paradox: Recoltă bogată de floarea-soarelui, prețuri exagerate la ulei

•4 min citit•Redactor Sef

Recoltă mai bogată de floarea-soarelui în acest an. Agricultorii din nordul Republicii Moldova se așteaptă la o roadă cu 50 la sută mai mare. În aceste condiții, majorarea prețurilor la ulei nu ar fi justificată, relatează

Nord-News

.

Alexandru Gordilă a semănat floarea-soarelui pe aproape 270 de hectare de pământ, iar recolta din acest sezon i-a întrecut așteptările.

Alexandru Gordilă, agricultor:

„În acest an avem rezultate mai bună față de anul trecut, și la culturile din prima grupă, dar și la floarea-soarelui. Dacă anul trecut am avut în jur de 2300 de kilograme de floarea soarelui la hectar, acum înregistrăm în jur de 3200 de kilograme la hectar.”

Roada putea fi și mai mare. Totuși, ploile cu grindină și furtuna din ultimele luni, au afectat cultura de floarea-soarelui.

„Pe o suprafață de 65 de hectare s-au înregistrat pierderi. Floarea-soarelui a fost doborâtă la pământ. Am înregistrat pierderi de aproximativ 1500 de kilograme la hectar.”

În prezent, un litru de ulei ajunge să coste 45 de lei. Alexandru Gordilă crede că prețul nu ar trebui să crească.

„Față de anul trecut, recolta este mai bună. Nu-i nici o premisă ca prețurile la produsul final să crească. Cu părere de rău nu totul depinde de noi. Depinde de prelucrători. Trebuie să fie o politică statală în ceea ce privește reglarea prețurilor pe piață.”

De frica ploilor, fermierii muncesc din zori până în noapte.

Dinu Zaporojan, mecanizator:

„Lucrăm de dimineață până seara târziu că să recoltăm producția pe care o așteptăm un an de zile, să nu ne prindă ploile, să nu o pierdem.”

„Cultura de floarea soarelui este foarte bună. Lucrăm de dimineața până seara. Strângem semințele, lucrul merge normal. Trebuie deja să ne pregătim de semănat culturile de toamnă.”

În 2020 un litru de ulei de floarea-soarelui a costat, în medie – 30 de lei. Prețul a crescut simțitor în 2021, ajungând până la 45 de lei per litru.

În Republica Moldova, floarea-soarelui se întinde pe o suprafață de aproape 390 de mii de hectare.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură