AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

OMS oprește vaccinarea cu a treia doză de vaccin COVID-19. Care este motivul?!

•4 min citit•Agapi Daniel
OMS oprește vaccinarea cu a treia doză de vaccin COVID-19. Care este motivul?!

Organizația Mondială a Sănătății solicită un moratoriu pentru cea de a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 până cel puțin la sfârșitul lunii septembrie. Directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a îndemnat țările să amâne vaccinarea cu a treia doză pentru ca de aceste doze să poată beneficia țări care şi-au imunizat doar o parte infimă a populației.

Măsura este ca un sprijin pentru țările mai puțin dezvoltate, astfel încât să existe un minimum de 10% persoane vaccinate şi în aceste zone. „Înţeleg grija şi nevoia guvernelor de a-şi proteja cetăţenii de varianta Delta. Dar nu putem accepta că sunt anumite ţări care au folosit deja mult prea mult din rezerva globală de vaccinuri”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit CNN.

„OMS solicită un moratoriu pentru rapeluri până cel puțin la sfârșitul lunii septembrie. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de cooperarea tuturor, în special de o mână de țări și companii care controlează aprovizionarea globală cu vaccinuri”, a mai declarat acesta.

Solicitarea șefului OMS vine în contextul în care mai multe țări au început deja imunizarea cu a treia doză de vaccin, în contextul creșterii infectărilor cu varianta Delta.

Israelul a început deja vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-Covid Pfizer pentru persoanele peste 60 de ani. Săptămâna trecută, preşedintele israelian Isaac Herzog s-a vaccinat cu a treia doză.

Ungaria a anunțat luni că au început programările pentru a treia doză de vaccin, fiind prima țară din Uniunea Europeană. Cei eligibili vor putea să facă a treia doză la o distanță de peste 5 luni după a doua.

De asemenea și Statele Unite iau în calcul să administreze a treia doză persoanelor care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar

Compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat la finalul lunii iulie că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate „impulsiona puternic” protecția împotriva variantei Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze, potrivit datelor preliminare ale unui studiu.

Conform noilor date, o a treia doză de vaccin produce de 5 ori mai mulți anticorpi împotriva variantei Delta la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi de peste 11 ori mai mulți anticorpi la persoanele din grupa de vârstă 65-85 de ani, comparativ cu nivelul anticorpilor creaţi după a doua doză.

Pfizer estimează că această a treia doză de consolidare ar putea multiplica cu 100 neutralizarea variantei Delta, faţă de schema alcătuită din două doze.

Articole similare

Exportul de servicii al Republicii Moldova a crescut cu 22% în ultimele 12 luni
ȘTIRI
•3 min citit

Exportul de servicii al Republicii Moldova a crescut cu 22% în ultimele 12 luni

Sectorul serviciilor pentru afaceri din Republica Moldova a înregistrat o creștere de 22 la sută în ultimele 12 luni. Economistul Veaceslav Ioniță susține că modificările legislative operate la sfârșitul anului 2023 au contribuit la dezvoltarea acestui domeniu, care permite companiilor din străinătate să beneficieze de servicii prestate din Republica Moldova. VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: ,,Cred […]

Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026
ȘTIRI
•3 min citit

Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la 31 decembrie 2026. Parlamentul a adoptat în lectura a doua proiectul de lege care prevede transformarea întreprinderii într-o societate pe acțiuni cu capital integral de stat. Potrivit proiectului, Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată în Societatea pe Acțiuni „CFM-Infra”. Autoritățile susțin că […]

Judecătorii vor protesta pentru salarii mai mari
ȘTIRI
•3 min citit

Judecătorii vor protesta pentru salarii mai mari

Judecătorii anunță că vor protesta pe 12 octombrie. Aceștia sunt nemulțumiți de noul proiect al legii salarizării și solicită o remunerare adecvată, pe care o consideră esențială pentru garantarea independenței justiției. Magistrații spun că vor purta banderole albe pe mantie până la soluționarea problemei salarizării, precizează Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției”, iar pe 12 octombrie, între […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură