AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Oamenii din Sadovoe și Elizaveta vor trăi în siguranță

•5 min citit•Redactor Sef
Oamenii din Sadovoe și Elizaveta vor trăi în siguranță

Vor ajunge la școală fără primejdii. Copiii din satele Sadovoe și Elizaveta din municipiul Bălți, vor parcurge drumul spre instituțiile de învățământ în siguranță. Mai mult și infracțiunile vor putea fi prevenite. Totul grație camerelor de supraveghere, care au fost instalate în mai multe locuri publice din localități, în cadrul proiectului „Poliția Comunitară”.

Oamenii din satul Sadovoe, susțin inițiativa. Aceștia spun că datorită camerelor, conducătorii auto ar putea deveni mai disciplinați.

„Am o părere bună, siguranță va fi, unele mașini merg, eu cu sunt cu bastonul, pot să mai stau, dar sunt și nedisciplinați.”

„E bine că au pus, aici copii traversează, mașinile au viteză, recent mergeau cu viteză, poate îi va prinde în așa fel.”

„Sunt șoferi disciplinați, sunt nedisciplinați, pot spune așa, sunt care văd pietonul la trecere și se opresc obligatoriu, dar sunt unii care merg așa de tare că pot să lovească pe oricine.”

Primarul localității spune că grație proiectului, vor putea fi prevenite ilegalitățile, iar munca oamenilor legii va fi mai eficientă.

Serghei Buzurnîi, primarul satului Sadovoe:

„Pe teritoriul satului Sadovoe au fost instalate camere de luat vederi, s-au instalat în acele sectoare unde locuitorii satului Sadovoe au cerut ca aceste camere să fie, pentru a putea urmări, vedea, preveni, unele inegalități, infracțiuni care se fac, aceste camere vor activa online.”

Ion Șontea, ofițer de sector IP Bălți:

„Este benefic atât pentru populația din această localitate, cât și pentru a ușura lucrul angajaților de poliție prin faptul, descoperirea unor infracțiuni, persoanelor aflate în căutare, reglementarea traficului rutier, este un lucru benefic.”

Și în centrul satului Elizaveta din municipiul Bălți, au fost instalate camere de luat vederi. Oamenii de aici la fel susțin inițiativa.

„Îi bine, că sunt mulți că fură, de la bătrâni, bătrânii sunt singuri.”

„Bun lucru, bun, ca să nu se întâmple nebunii, una alta, aici seara câteodată merg cu viteză mare, îi școala, copii, știți cum, e bun lucru.”

Autoritățile locale spun că instalarea camerelor de luat vederi este în beneficiul cetățenilor.

Vasile Dragonrețchi, juristul primăriei satului Elizaveta:

„Avantajul lor este numai în beneficiul cetățeanului, deoarece cetățenii se vor simți cu mult mai în siguranță, va fi și pentru Poliția Comunitară un beneficiu, deoarece dânșii vor depista mai rapid infracțiunile.”

Roman Cojocaru, șef de sector IP Bălți:

„Au fost instalate camere de luat vederi în centrul satului Elizaveta, care va aduce un suport benefic organului de poliție la documentarea și profilaxia controverselor și infracțiunilor.”

Autorii proiectului au decis astfel să vină în ajutor instituțiilor statului.

Olesea Tabarcea, director AO „Clinica Juridică Universitară”:

„Este un proiect care vine în ajutorul instituțiilor de stat, poliției, de a promova un concept nou. Ceea ce ar însemna că poliția comunitară, este un acord tripartit. Este un concept relativ nou, pentru că despre acest concept ar trebui să cunoască și populația în primul rând și să fie o activitate de colaborare între actorii sociali. Organizațiile neguvernamentale administrația publică locală, dar și poliția care trebuie să vină cu careva soluții.”

Proiectul Poliția Comunitară din satele Sadovoe și Elizaveta este finanțat de Delegația Uniunii Europene și cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova.

sursa:

tvn.md

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură