AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Noi reguli pentru mobilitatea urbană. Parcări cu plată și evacuarea mașinilor abandonate

•4 min citit•Redactor Sef
Noi reguli pentru mobilitatea urbană. Parcări cu plată și evacuarea mașinilor abandonate

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă. Documentul prevede reguli noi pentru transportul public, parcări, vehicule abandonate și organizarea traficului în orașe.

Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, proiectul va oferi autorităților locale instrumente pentru gestionarea traficului.

VLADIMIR BOLEA, viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

,, În mai puțin de doi ani, numărul automobilelor din Republica Moldova a crescut de la circa 1,2 milioane la peste 1,35 milioane, dintre care peste 387 de mii sunt înregistrate în municipiul Chișinău. Proiectul oferă autorităților locale instrumente concrete pentru a răspunde acestei presiuni. Vor putea fi organizate parcări publice cu plată, vor putea fi instituite zone cu nivel scăzut de emisii poluante și va exista o procedură clară pentru evacuarea vehiculelor abandonate.’’

Potrivit proiectului, mașinile abandonate vor putea fi evacuate dacă sunt lăsate în același loc cel puțin șase luni. Proprietarul va avea 15 zile pentru a le ridica după primirea somației.

VASILE TOFAN, prim-ministru al Republicii Moldova:

„Deci, avem acum cadrul legal pentru ca să poată fi construite parcări. Foarte important este ca autoritățile municipale să preia inițiativa în acest sens și să vedem, în sfârșit, aceste parcări în Chișinău și în alte localități. Totodată, trebuie să găsim o soluție și pentru mașinile care sunt uitate sau lăsate intenționat în anumite locuri abandonate și care blochează traseele.’’

Municipiile Chișinău și Bălți vor elabora planuri de mobilitate urbană durabilă. Acestea vor include transportul public, infrastructura pentru pietoni și bicicliști, parcările și măsurile de siguranță rutieră.

VLADIMIR BOLEA, viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

„Un principiu important al proiectului este că, în planificarea urbană, prioritate vor avea pietonii, bicicliștii și transportul public, înaintea automobilului personal.”

Autoritățile susțin că noile măsuri vor contribui la o organizare mai eficientă a orașelor și la deplasări mai sigure, mai eficiente și mai puțin poluante.

Articole similare

Un incendiu a izbucnit la o bază de camioane din Rezina
SOCIAL
•3 min citit

Un incendiu a izbucnit la o bază de camioane din Rezina

Un incendiu a izbucnit în noaptea de 6 octombrie, pe teritoriul unei baze de camioane din Rezina. Un autocamion a fost cuprins de flăcări după ce rezervoarele acestuia au explodat. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cauza preliminară a incendiului ar fi fost un scurtcircuit produs la firele electrice ale camionului. Pompierii au fost […]

Benzina și motorina, puțin mai ieftină
SOCIAL
•2 min citit

Benzina și motorina, puțin mai ieftină

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 8 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 13 de bani, cu 9 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 23 […]

O nouă survolare ilegală a spațiului aerian național
SOCIAL
•3 min citit

O nouă survolare ilegală a spațiului aerian național

Un aparat de zbor fără pilot a survolat, în această dimineață, spațiul aerian național. Acesta s-a aflat în spațiul aerian al țării timp de un minut, după care l-a părăsit, deplasându-se în direcția localității Limanske din Ucraina. Incidentul s-a produs pe fondul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei în cursul nopții. Incidentul s-a […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură