AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Nici măcar în spital nu ești în siguranță

•5 min citit•Redactor Sef

Un medic chirurg din Fălești este acuzat că ar fi bătut un pacient. Totul s-ar fi întâmplat acum două săptămâni la Spitalul Raional din Fălești. Valentin Smetanca în vârstă de 70 de ani susține că angajații de acolo nu îl tratau corect, iar pentru că și-a exprimat nemulțumirea, a fost amenințat cu moartea de Veaceslav Vița, care s-ar fi aflat în stare de ebrietate. Administrația instituției a refuzat să vorbească cu presa despre acest incident, relatează

Nord-News.md

.

Valentin Smetanca, pensionar:

„Mi s-a depistat ulcer stomacal, scurgere internă de sânge în stomac. După ce am dat analizele, mi s-a pus diagnoza și am fost internat în secția de reanimare. După două nopți nedormite am fost transferat în secția Chirurgie, unde s-a început epopeea.”

Bătrânul spune că tot conflictul a pornit de la o neînțelegere cu o asistentă medicală.

Valentin Smetanca, pensionar:

„Eu i-am mai zis că am probleme cu stomacul, poate că e intoxicație. Nu știu ce a înțeles, dar mi-a răspuns că va trimite pe cineva să-mi aducă o carafă. Ce i-am mai spus nu țin minte, dar după câteva a minut a venit medicul și a început să strige la mine: „Mata nu comanda aici!”. M-a bruscat verbal. Foarte neplăcut. Eu n-am putut suporta această chestie și i-am spus că mă refuz categoric de tratamentul dumnealui.”

Valentin Smetanca spune că, peste două zile, a fost atacat chiar în salon. Medicul chirurg l-ar fi bătut și chiar amenințat cu moartea.

Valentin Smetanca, pensionar:

„Pe la orele 20.00, deja lumina era stinsă, se deschide ușa și intră medicul Veaceslav Vița. Se apropie și se așază lângă mine, mă apucă de gât și începe să-mi zică la ureche că mă va distruge din cauza că-i fac probleme. A început să mă amenințe. Domnul Vița m-a lovit de două ori peste față și se apăsa peste pieptul meu, acolo unde un an în urmă am avut o intervenție chirurgicală, la inimă și lângă inimă, vasele sangvine au fost schimbate. A rupt perna de sub capul meu și mi-a zis că mă gâtuie.”

Veaceslav Vița nu a fost de găsit pentru a comenta acuzațiile în adresa sa. Potrivit administrației spitalului, pe acest caz a fost pornită o anchetă de serviciu, iar medicul este suspendat temporar din funcţie.

Anatol Antoci, juristul spitalului raional Fălești:

„Pe data de 10 (zece februarie – notă red.) a fost un conflict între ei. Imediat s-a inițiat o anchetă de serviciu care se petrece și la ziua de astăzi. Domnul Viță a fost suspendat imediat din funcție până (inclusiv) data de 26 februarie. Comisia de anchetă va stabili pedeapsa și circumstanțele și va propune sancțiunea către administrația spitalului.”

Potrivit oamenilor legii, cauza contravențională deschisă pe numele lui Veaceslav Vița a fost clasată din lipsă de probe.

Eugenia Molceanov, ofițer de presă, IP Fălești:

„În urma examinării declarațiilor martorilor, cât și a rapoartelor de examinare medicală și a constatării stării de ebrietate, faptele precum că medicul era la serviciu în stare de ebrietate alcoolică, iar în urma conflictului i-ar fi aplicat careva lovituri în regiunea capului, nu s-au confirmat în urma raportului de expertiză.”

Valentin Smetanca spune că nu este de acord cu decizia polițiștilor, asta pentru că nici nu a trecut vreo expertiză medico-legală, deși a solicitat-o. El crede că acest caz a fost mușamalizat de colegii medicului.

Valentin Smetanca, pensionar:

„Dumnealui trebuia testat la alcoolemie nu aici pe loc, ci dus chiar la Bălți. Aici sunt toți ai lor. Ce să vorbim? Rău, bun, dar e de-a lor. Nu știu cum au testat, dar el era curățel ca lacrima. Iată poftim.”

Valentin Smetanca a declarat că își va căuta dreptatea în instanțele de judecată. Acesta a depus o plângere la Procuratura raionului Fălești.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură