AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Moldova investește într-un viitor mai verde

•5 min citit•Redactor Sef
Moldova investește într-un viitor mai verde

Trei regiuni din Moldova vor beneficia de dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor, până în anul 2028, în cadrul Programului Deșeuri Solide în Republica Moldova. În proiect sunt incluse Regiunile de Management Deșeuri 5 (Ungheni, Nisporeni, Călărași), 8 (Edineț, Briceni, Ocnița, Dondușeni) și 1 (Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat, Vulcănești, Ceadîr-Lunga).

Potrivit reprezentanților proiectului, gestionarea deșeurilor în Republica Moldova rămâne a fi o provocare majoră, iar una dintre cauze o reprezintă conștientizarea și implicarea scăzută a populației în procesele de prevenire, reutilizare și compostare a deșeurilor organice.

VICA DIAVOR,manageră de proiect:

„Cel mai ușor de reciclat deșeu este cel care nu s-a produs, este mai simplu să renunțăm la produsele și ambalajele care devin rapid gunoi și să le refuzăm. Evident, o viață #FărăDeseuri este utopică, dar putem tinde spre asta! Prin schimbarea obiceiurilor, să producem mai puțin gunoi acasă, la grădiniță, școală sau oficiu. Este deja demonstrat că soluția pentru volumele de deșeuri este prevenirea formării acestora, similar cu bolile, e mai ușor să previi decât să tratezi o boală. Deci prevenim, reutilizăm, reciclăm, valorificăm și, doar dacă nu poate fi trecut prin etapele anterioare, depozităm”.

O altă problemă o reprezintă infrastructura deficitară pentru sortarea și colectarea selectivă, mai ales în zonele rurale, unde doar 15-20% beneficiază de servicii de salubrizare. În același timp, volumul de deșeuri produse crește constant, fiind de 400 de kg anual per locuitor. În municipiul Chișinău, aproximativ 90% din cantitatea de deșeuri colectate de serviciile de salubrizare a fost eliminată prin depozitare, colectarea selectivă fiind organizată parțial în capitală și în unele centre raionale. Astfel, ratele de reciclare și valorificare a deșeurilor sunt încă foarte reduse. Multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile, pierzându-se o mare parte a potențialului lor util (hârtie, sticlă, metale, materiale plastice). Fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic și biologic, recuperarea lor este dificilă.

SERGIU LAZARENCU ministrul Mediului

:

„Fiecare gest mic de reciclare înseamnă un pas important către protejarea mediului și către crearea unui viitor curat pentru generațiile viitoare. Ministerul Mediului este dedicat identificării soluțiilor inovatoare pentru propulsarea economiei circulare, un model în care deșeurile devin resurse. Unul dintre ele este Proiectul „Deșeuri Solide în Republica Moldova”, finanțat de BERD și cofinanțat de BEI. Investițiile vor sprijini infrastructura de colectare, transfer și tratare a deșeurilor în diverse regiuni ale țării. Asta include construcția de depozite de deșeuri și stații de transfer, contribuind la reducerea impactului ecologic și la promovarea unui management durabil al deșeurilor”.

De asemenea, urmează a fi crescut gradul de conștientizare publică privind importanța practicilor adecvate de reducere și gestionare a deșeurilor. Astfel, vor fi oferite informații accesibile și prietenoase oamenilor, cu accent pe reducere, reutilizare și prevenirea generării gunoiului. În plus, cetățenii vor fi încurajați să se implice activ în eforturile de gestionare a deșeurilor, fie prin participarea la programe de voluntariat, fie prin susținerea inițiativelor de mediu. În aceste eforturi vor fi implicate și autoritățile locale, tinerii și liderii locali, pentru a contribui la schimbarea comportamentală și promovarea unor practici mai eficiente de gestionare a deșeurilor.

Proiectul este implementat de A.O. EcoVisio și A.O. E-Circular, în parteneriat cu Ministerul Mediului și I.P. Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului, și cu suportul financiar al Suediei. În regiunile 5,8 și 1 locuiesc în jur de 690 de mii de persoane, sănătatea cărora este direct influențată de peste 300 de gropi de gunoi, cu o suprafață totală de 375 ha sau cât 506 terenuri de fotbal.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură