Măsuri speciale pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga”, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici care se îndreaptă spre orașul Umani din Ucraina. Administrația aerogării anunță că, în perioada 14–17 septembrie 2026, accesul în terminal va fi autorizat doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor.
Pasagerii vor putea intra în terminal doar cu cel mult trei ore înainte de ora programată a plecării, în baza documentului de călătorie și a confirmării zborului. Șoferii și organizatorii grupurilor sunt îndemnați să respecte traseele stabilite, punctele de oprire și instrucțiunile echipelor aflate la fața locului, pentru a evita blocarea căilor de acces către terminal. Măsurile au caracter temporar și sunt aplicate pentru gestionarea în siguranță a fluxului sporit de călători și desfășurarea organizată a proceselor.
Pelerinajul hasidic este unul dintre cele mai importante și masive evenimente religioase anuale pentru comunitatea evreiască ultraortodoxă. În fiecare an, cu ocazia sărbătorii Rosh Hashanah, Anului Nou evreiesc, zeci de mii de credincioși, în deosebi bărbați, se deplasează în orașul ucrainean Umani, pentru a se ruga la mormântul rabinului Nahman din Bratslav, fondatorul mișcării hasidice și unicul ei cap spiritual.
Presa ucraineană scrie că, până acum, în țară au venit peste 30 de mii de pelerini, iar numărul total al acestor ar putea să ajungă la 50 de mii. După declanșarea războiului, odată cu închiderea spațiului aerian, aceștia ajung în Ucraina, tranzitând Polonia, România și Republica Moldova.