AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Mai multe produse din Ucraina aflate în tranzit ar urma să fie scutite de controlul ANSA

•3 min citit•Redactor Sef

Cerealele, rapița, dar și semințele de floarea-soarelui din Ucraina, care tranzitează Republica Moldova, vor fi scutite de controalele Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, p

ână la sfârșitul anului.

Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament.

Autorul proiectului, deputatul Alexandr Trubca, precizează că această inițiativă a fost elaborată pentru a îmbunătăți fluxul schimburilor comerciale între Ucraina și Uniunea Europeană. Astfel, potrivit Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor, în cadrul sub-comitetului SPS Moldova-UE, partea europeană a ridicat problema tranzitului mărfurilor de origine non-animală și a aglomerării create la frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire, ca urmare a creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina.

În urma discuțiilor la nivel tehnic cu partea europeană, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor i-a fost recomandată preluarea practicilor Uniunii Europene de gestionare a fluxurilor de produse și furaje de origine non-animală (food and feed of non-animal orgin), care tranzitează teritoriul Republicii Moldova, ceea ce presupune renunțarea la controalele oficiale la frontieră efectuate de către ANSA.

Potrivit autorului, întrucât fluxul de mărfuri menționate mai sus au destinația porturilor de la Marea Neagră, plenipotențiar se consideră că această prevedere ar trebui aplicată exclusiv punctelor de trecere a frontierei de la sud cu destinația sud-vest.

Proiectul urmează să fie examinat și aprobat în Parlament.

Etichete:#ANSA#Control

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură