AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

„Lovitură economică pentru fermierii din Moldova”

•5 min citit•Redactor Sef
„Lovitură economică pentru fermierii din Moldova”

Asociația Forța Fermierilor și-a exprimat „dezacordul categoric” privind decizia Comisiei Situației Excepționale de a interzice exportul porumbului și o consideră drept

„o lovitură economică în adresa agricultorilor”

. Asociația a adresat o scrisoare deschisă către prim-ministrul, Natalia Gavrilița, prin care cere anularea hotărârii CSE, scrie

unimedia.info

.

„Menționăm că hotărârea respectivă a fost adoptată subit și fără consultări cu reprezentanții ramurii agroindustriale. Nu înțelegem argumentele economice pentru blocarea exportului porumbului, în situația când în 2022 conform datelor oficiale statistice țara noastră a avut roada record de porumb în volum de aproximativ 2,6 mil. tone. Remarcăm că această cifră nu include recolta gospodăriilor țărănești, care le prelucrează suprafețele de până la 10 ha. Din cauza recoltei mari și spații insuficiente de depozitare, undeva 10% din suprafețele de porumb au fost recoltate tocmai în ianuarie-februarie. Cu certitudinea, cu stocuri rămase din anul 2021, rezerve de porumb după finalizarea recoltării sunt de cel puțin 3 mil. tone.

Relatăm că necesitatea internă anuală a Moldovei de porumb, în condițiile reducerii drastice a șeptelului de animale, nu depășește în prezent 600 mii tone, iar exportul lunar se cifrează aproximativ cu 250-300 mii tone. Deci, niște calcule elementare denotă că la moment nu există niciun pericol pentru securitatea alimentară și nicio premisă pentru interzicerea exportului de porumb.

Vă informăm că după emiterea deciziei restrictive, practic s-a stopat procesul de achiziționare a porumbului, iar prețurile de achiziție s-au micșorat abrupt. Acest lucru având loc în preajma lucrărilor agricole de primăvară, care și așa sunt îngreunate enorm de scumpiri galopante la fertilizanți, pesticide, motorină, piesele de schimb, materialul semincer ect, precum și de condițiile climaterice nefavorabile. Situația se agravează și mai mult după izbucnirea conflictului militar în Ucraina, care a periclitat aprovizionarea țării cu inputuri și a suspendat orice export în Federația Rusă. Nu înțelegem decizia CSE nici sub aspectul existenței deficitului record comercial de peste 4 miliarde dolari în anul trecut în comerțul extern și situației alarmante pe piața valutară, unde există o cerere sporită, pe alocuri speculativă, pentru dolari și euro.

După ultimele discuții în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare am realizat că se propune o inventariere a stocurilor de porumb, după care urmează să fie revizuită decizia privind interzicerea exportului porumbului. Apare o întrebarea ferească de ce aceasta inventarierea nu a fost efectuată până la luarea deciziei respective? Iar acum se va pierde timpul și veniturile agricultorilor! Se creează impresia că în spatele acestei idei neinspirate există un interes de a coborî în scurt timp maximal prețuri la porumb și obținerea ulterior asupra veniturilor după deblocarea exportului.

Fermierii categoric nu sunt de acord cu ultima acțiune a Executivului pe piața porumbului, care oficial nu a fost coordonată cu nimeni din producători agricoli și cer urgent să fie anulată restricția de export sau cel puțin să fie stabilită pentru luna martie o cotă de export de 250 mii tone de porumb. Propunem Guvernului să nu tensioneze situația economică în sectorul agricol, care și așa este una dificilă”,

arată mesajul adresat prim-ministrei.

Pe lângă porumb, a fost interzis exportul din Republica Moldova a grâului și a zahărului.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură