AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Legea 50/50 sau exporturi nelimitate către UE?

•4 min citit•Redactor Sef

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a anunțat recent despre intenția guvernului țării de a desființa prevederea Legii cu privire la comerţul interior, care obligă comercianții de produse alimentare cu amănuntul să rezerve cel puțin 50% din rafturile magazinelor pentru produsele locale.

Această normă legislativă a fost adoptată anul trecut, iar de atunci ideea abolirii ei, din cauza incapacității îndeplinirii ei și a contradicției cu Acordul de Asociere cu UE, a fost exprimată în repetate rânduri de reprezentanții actualului cabinet de miniștri și ai majorității parlamentare.

Anterior, declarațiile susținătorilor desființării „celor 50%”, reprezentaţi de majoritatea lanțurilor de supermarketuri, experților economiști ai organizațiilor neguvernamentale și fosta conducere a Delegației Comisiei Europene în Moldova au fost oarecum echilibrate prin declarații în favoarea menținerii acestei măsuri din partea asociațiilor locale de producători agricoli.

În special, pomicultorii au considerat spațiul garantat la raft pentru produsele locale din supermarketuri drept „singurul lor premiu” – o măsură protecționistă luată de autoritățile țării, deși într-o formă foarte restrânsă, cu mari rezerve. Cu un asemenea raport de forțe, cabinetul de miniștri și majoritatea parlamentară nu s-au grăbit să elaboreze un proiect de lege privind desființarea „rezervei de 50 la sută”, dar în primăvara anului curent, situația s-a schimbat.

În special, șeful cabinetului de miniștri leagă eliminarea prevederii protecționiste Legii cu privire la comerţul interior cu încercarea autorităților ţării de a negocia cu Comisia Europeană în vederea eliminării cotelor preferențiale la importul fructelor moldovenești, respectiv furnizarea lor nelimitată în regim scutit de taxe către piața europeană.

În primul rând, acest lucru ar fi relevant pentru exportul de fructe sâmburoase și struguri de masă către Uniunea Europeană. În ultimii trei sau patru ani, exportul de prune și struguri moldoveneşti pe piaţa UE a depășit cu zeci de procente nivelul cotelor stabilite de UE care sunt scutite de taxe vamale.

Accesul liber pe piața UE, se pare, pentru mulți producători moldoveni este mult mai important decât rezervarea a 50% din rafturi din supermarketurile locale pentru produsele lor. Prin urmare, cel mai probabil ei vor fi de acord cu un astfel de „schimb”.

Articole similare

Sancțiuni mai dure pentru braconaj. Parlamentul a adoptat un nou proiect de lege
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Sancțiuni mai dure pentru braconaj. Parlamentul a adoptat un nou proiect de lege

Reguli mai stricte pentru gestionarea fondului cinegetic și sancțiuni mai dure pentru braconaj. Parlamentul a adoptat în lectura a doua un proiect de lege care introduce noi măsuri pentru protecția faunei și combaterea vânătorii ilicite. Inițiativa a fost înaintată de deputata Veronica Briceag. Documentul introduce carnetul de vânător, care va putea fi eliberat în format […]

Ministrul Agriculturii: Vinul din soiurile Issabela și Lidia nu poate fi produs industrial pentru piața UE
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Ministrul Agriculturii: Vinul din soiurile Issabela și Lidia nu poate fi produs industrial pentru piața UE

Soiurile de struguri „Isabella ” și „Lidia” pot fi cultivate în continuare în Republica Moldova, însă vinul produs din acestea nu poate fi fabricat în cantități industriale pentru export pe piața Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, după ședința de guvern. EUGEN OSMOCHESCU, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: ,,Noi putem în […]

14 companii din Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid
AGRICULTURĂ
•4 min citit

14 companii din Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid

Fructele moldovenești sunt promovate la una dintre cele mai importante expoziții internaționale dedicate sectorului horticol. 14 companii din Republica Moldova participă, în perioada 6–8 octombrie, la Fruit Attraction 2026, desfășurată la Madrid, Spania. La standul național „Moldova – taste makes the difference”, producătorii își prezintă oferta și discută cu importatori și cumpărători internaționali. Printre produsele […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură