AGRO TV Moldova
Live
CULTURĂ

La mulți ani, Gheorghe Urschi!

•3 min citit•Redactor Sef

Gheorghe Urschi împlinește astăzi 74 de ani. Actor, regizor și umorist născut în raionul Șoldănești, supranumit „regele umorului moldovenesc”, el este cunoscut în special ca realizator de emisiuni umoristice, în care ia în derâdere prostia omenească, rusismele, lenea, beția, corupția.

„Dacă ești holtei și n-ai nasturi, însoară-te! Dacă ești însurat și n-ai nasturi, alung-o! Definitiv, ireversibil și irevocabil. Ia uite ce cuvinte știe!”.

În luna lui iunie, 2011, artistul a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare și pierderea celei mai mari calități pe care o avea – graiul.

Un an mai târziu, președintele de atunci Nicolae Timofti i-a oferit titlul de „Artist al poporului” pentru succese în activitatea de creație și merite în dezvoltarea genului satirico-artistic. Iar în 2014, de ziua sa de naștere, a devenit cetățean de onoare al orașului Chișinău.

De-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, a scris cărți și piese de teatru, a realizat numeroase emisiuni și concerte, scriind, de asemenea, scenariile pentru trei filme, pe care și le-a regizat: „Cine arvonește, acela plătește”, „Văleu, văleu, nu turna!” și „Fenta”.

Articole similare

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Timp de patru zile (17-20 septembrie 2026), peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la proiecțiile și evenimentele conexe din cadrul ediției a XII-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău. Mai mult de 500 de persoane au participat la proiecțiile desfășurate în paralel în orașele Hâncești, Nisporeni, Călărași și Strășeni. Între 23 septembrie și 10 […]

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău

Până pe 24 septembrie, Festivalul CHILL – Chișinău Laborator Literar, va transforma capitala noastră într-un spațiu internațional dedicat literaturii contemporane. Festivalul reunește scriitori, traducători, editori și cititori din țară și din străinătate pentru lecturi, dialoguri, lansări de volume și întâlniri dedicate cărții. Festivalul a debutat pe 17 septembrie în incinta Teatrului Fără Nume și va […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură