AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

La început de an școlar, mai este nevoie de 2000 de cadre didactice

•4 min citit•Botnaru Virgil

Statul oferă tuturor cadrelor didactice din Republica Moldova o indemnizație unică de 3000 de lei, ca suport pentru perioada rece a anului. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, în cadrul unei emisiuni la Realitatea LIVE, informează IPN.

În acest an, sistemul de învățământ din Republica Moldova se confruntă cu un deficit de peste 2000 de cadre didactice, care va fi acoperit prin implicarea profesorilor de vârstă pensionară.

„Se atestă un deficit de peste 2000 de cadre didactice. Dar acest deficit se acoperă și prin intermediul absolvenților, care în acest an au fost repartizați în școli și avem peste 500 de absolvenți repartizați în școli. Iar celelalte locuri se acoperă prin cumulare de funcții sau prin implicarea profesorilor de vârstă pensionară, ca să se asigure procesul educațional în toate clasele.”

Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării

Oficialul dă asigurări că statul caută oportunități pentru a mări salariile pedagogilor, numai că, deocamdată, majorările preconizate nu vor fi prea consistente.

„Chiar și acum, prin modificarea Legii bugetului, venim cu majorări salariale. Pentru cadrele didactice se va majora valoarea de referință cu 100 de lei, ceea ce presupune că salariul va crește cu câteva sute de lei. Va fi și o indemnizație unică pentru toate cadrele didactice în sprijin pentru perioada rece a anului, în valoare de 3000 de lei”

Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării

Totodată, Guvernul vine cu programe de suport pentru cei care aleg profesia de pedagog. În prezent, tinerii specialiști beneficiază de o indemnizație de 120 000 de lei, acordată în primii 3 ani de activitate.

„Vom indexa alocațiile care se dau unui tânăr specialist în primii trei ani, poate chiar vom extinde această perioadă. În prezent, în primii 3 ani de activitate, le sunt alocate 120 de mii de lei, câte 40 de mii de lei pe an. Muncim ca să ridicăm salariile profesorilor tineri, acum diferența dintre salariul unui profesor tânăr și al unui profesor cu experiență este mare și poate nu întotdeauna este justificată.”

Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării

Ministrul Educației a mai menționat că, deocamdată, nu există premise pentru trecerea la învățământul online. Chiar dacă „Gazprom” va sista complet livrările de gaze naturale, Republica Moldova va procura gaz din surse alternative, astfel încât procesul educațional să se desfășoare cu prezența fizică a elevilor în sălile de clasă, a mai declarat Topală.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură