Peste 50 de case au fost măturate de o alunecare de teren, la Sao Sebastiao, oraş de coastă situat la 200 de kilometri de Sao Paulo, capitala economică a Braziliei.
În această localitate, cu aproximativ 90.000 de locuitori, au fost înregistrate și 39 de decese confirmate, potrivit ultimului bilanţ oficial raportat, date însă care s-ar putea înrăutăţi în curând.
Totodată, peste 1.730 de persoane au fost evacuate
,
iar 766 au rămas fără adăpost, în timp ce peste 500 de salvatori, soldaţi şi poliţişti participă la căutări şi vin în ajutorul celor sinistraţi.
Ca urmare, a fost declarată Stare de Urgenţă în cinci oraşe de coastă unde alunecările de teren au înghiţit principalele reţele rutiere, îngreunând accesul în regiune.
În 24 de ore, în Sao Sebastiao s-au înregistrat 600 de milimetri de ploaie, de două ori mai mult decât media lunară pentru această staţiune turistică foarte aglomerată. Între timp, institutul naţional de meteorologie a emis o alertă pentru noi ploi abundente în regiune în următoarele zile.