AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Inflația continuă să scadă în octombrie. La ce nivel a ajuns

•4 min citit•Redactor Sef
Inflația continuă să scadă în octombrie. La ce nivel a ajuns

Inflația din luna octombrie continuă să scadă ajungând la 6,3 puncte procentuale, față de 8,63 în luna septembrie Despre aceasta a anunțat astăzi șeful BNM, Octavian Armașu.

Potrivit acestuia, această dinamică a fost susținută de mai mulți factori, precum politică monetară, cursul valutar, diminuarea tarifelor la energia electrică și gazul natural.

Octavian Armașu, Guvernatorul BNM:

,,Așa cum și am prognozat anterior, la sfârșitul lunii octombrie, inflația a intrat în interval de variație. Biroul Național de Statistică, a constatat nivelul de 6,3 la sută, a inflației anuale la sfârșitul lunii octombrie.”

De asemenea, acesta a mai menționat că, atât importurile cât și exporturile din țara noastră au scăzut, inclusiv, cele de pe piața Uniunii Europene.

Octavian Armașu, Guvernatorul BNM:

,,Exporturile de producție agricolă, în pofida faptului că am avut o recoltă destul de bună în acest an, creșterea este destul de modestă, per ansamblu avem o creștere de 4,8 la sută. Producătorii agricoli nu se grăbesc să exporte producție agricolă. O mare parte din producție se află în stocuri, probabil producătorii așteaptă o conjunctură mai bună a pieței.”

Pentru anul 2023 producția agricolă este una bună, înregistrându-se o creștere semnificativă a recoltei medii la hectar pentru majoritatea culturilor, afirmă șeful Băncii Centrale.

Octavian Armașu, Guvernatorul BNM:

,,Observăm că în anul 2023, în mare măsură, avem o recoltă bună, avem o creștere a recoltei medii la hectar la majoritatea culturilor. Însă pentru moment, acestea nu se manifestă prin export, iar producătorii agricoli țin această producție în stocuri, probabil pentru a fi exportată mai mult în anul viitor.”

Amintim că prețurile medii de consum în luna octombrie 2023 s-au majorat față de luna septembrie 2023 cu aproximativ 0,5%. Majorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum au fost marcate la legume – cu 14,4% și ouă de găină – cu 10,8%.

Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate diminuări de preț la fructe – cu 6,2%, ulei vegetal – cu 2,4%, zahăr – cu 1,2%.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură