AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

În acest an vom avea mai puțină roadă din cauza secetei

•5 min citit•Furculiță Viorel
În acest an vom avea mai puțină roadă din cauza secetei

Agricultorii din Republica Moldova vor avea pierderi mari din cauza secetei din anul curent, iar mulți dintre ei, în lipsa veniturilor, riscă să nu poată începe semănatul culturilor pentru anul viitor. O spune Vasile Mârzenco, director executiv al Federației Naționale a Fermierilor, care precizează pentru

IPN

că, în lipsa precipitațiilor, va avea de suferit roada de grâu și orz, dar cele mai mari pierderi vor fi la recolta de porumb și floarea soarelui.

„Autoritățile trebuie să intervină prompt și să purceadă la crearea unor comisii, cu participarea autorităților publice locale, pentru a identifica localitățile unde agricultorii au avut de suferit de pe urma secetei, dar și a ploilor cu grindină, și, respectiv, să ia măsuri pentru a interveni cu sprijin financiar. Problema nu e doar că fermierii nu vor avea veniturile scontate în anul curent, dar și că ei nu vor putea începe următorul ciclu agricol, cu însămânțarea terenurilor, cu grâu de toamnă, orz

”,

subliniază directorul executiv al FNF.

Vasile Mârzenco spune că deține o mică întreprindere agricolă și roada de grâu pe care o va strânge în anul curent va fi cu 50% mai mică față de anul trecut.

„Dar porumbul este total afectat și nu va fi recoltă. Și floarea soarelui va fi afectată mai mult de 50-60% și cheltuielile care s-au investit nici pe departe nu vor fi acoperite de veniturile pe care le vom obține”.

Potrivit lui Vasile Mîrzenco, irigarea pentru grâu, porumb, floarea soarelui practic nu se aplică în Republica Moldova, pentru că sistemele de irigare la scară largă sunt la pământ.

„Este foarte costisitor să aplici irigarea în agricultură, și este o problemă care trebuie soluționată. Totodată, agricultorii trebuie motivați să reanimeze irigarea la scară mică - să restabilească lacurile, heleșteele, iazurile, care sunt înnămolite. Pâraiele duc apele de ploaie și de zăpadă în Nistru și Marea Neagră, dar noi nu le captăm în diferite construcții hidrotehnice, pentru a le utiliza la irigare”.

Totodată, Vasile Mârzenco este de părerea că chiar și rezervele de apă din râurile Nistru și Prut nu ar fi suficiente pentru a asigura irigarea culturilor agricole la scară largă. „

Dar cel puțin cu aceste rezerve ar putea fi irigate suprafețe de culturi agricole, care ar asigura strictul necesar al republicii, siguranța alimentară a țării, cum ar fi grâul pentru panificație, hrana pentru fermele zootehnice”

Deși reprezentanți ai statului spun că agricultorii trebuie să-și asigure afacerile, în cazul unor situații excepționale, există probleme și la acest capitol „

Statul acordă subvențiipentru ca fermierii să achite prima de asigurare, dar agricultorii nu sunt foarte receptivi și nu își asigură culturile în măsura în care sunt așteptările autorităților. Fermierii spun că niciodată nu au mijloace financiare libere în conturi pentru a efectua această asigurare. Mai mult, acum câțiva ani, unele companii de asigurare au avut un comportament nu tocmai corect cu agricultorii, iar despăgubirile nu au fost plătite la timp fermierilor”

,

menționează Vasile Mârzenco.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură