AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

În acest an, carnea de miel este cu 30 % mai scumpă

•4 min citit•Alexandru Leahu

În acest an, cei care vor să aibă pe masa de Paști friptură din miel, vor trebuie să scoată mai mult din buzunare, deoarece carnea de miel s-a scumpit cu cel puțin 30%.

Grigore Caraman, din satul Brăviceni, raionul Orhei, crește ovine și caprine de peste 25 de ani. Bărbatul spune că din cauza scumpirii energiei electrice și a carburanților, este nevoit să ridice prețurile.

Grigore Caraman, fermier, s. Brăviceni, r. Orhei:

„După cum vedeți, carburanții s-au scumpit și cu 20-30 %. Ne gândim că în acest an vom comercializa cu 130 lei kilogramul de carne de miel.

Dar anul trecut cât a fost?

Anul trecut comercializam de acasă cu 90, iar la piață cu 100 lei kg.”

Fermierul mulge ovinele și caprinele mecanizat, iar asta înseamnă cheltuieli în plus.

Grigore Caraman, fermier, s. Brăviceni, r. Orhei:

„Ați văzut că se mulge mecanizat cu puterea motorului de 5,5 kWh, iar în timp de două ore, calculați cât mă costă un proces de muls și cu cât s-a scumpit energia electrică față de anul trecut. Se măresc cheltuielile, dar trebuie să se mărească și venitul cât de cât.”

Întrucât în acest an vom sărbători Paștele mai devreme, mieii nu vor avea aceeași greutate ca în alți ani.

„Acum, cei mai frumoși miei au șapte-opt kg, pe la Paște o să am de opt-nouă kg, poate o să am și de zece kg. Anul trecut am avut și de 12 kg, dar în general avem de cinci-șapte kg.”

Grigore Caraman va sacrifica mai puțini miei, față de anul trecut.

„În acest an, am în jur vreo 200 de miei, vreo 50 îmi las pentru reparația turmei și vreo 150 o să sacrific. Deoarece, în acest an, Paștele este mai devreme o să sacrific vreo sută la Paște, iar vreo 50 la Paștele Blajinilor.”

Și vremea de afară i-a încurcat puțin socotelile, deoarece temperaturile scăzute reprezentau un pericol pentru miei.

„În acest an, vremea este cam rece. Iarna a fost caldă, dar primăvara răcoroasă în perioada când miei să nășteau. De trei sau patru ori pe noapte, cineva trebuie să verifice turma de oi. E clar că e banul meu și interesul meu ca să fie toți sănătoși și să nu am pierderi.”

Grigore Caraman deține în prezent 130 de ovine și 90 de caprine.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură