AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

În 2021, în Moldova au fost acordate credite în sumă de 13 miliarde lei

•5 min citit•Alexandru Leahu

În 2021, în Republica Moldova a fost înregistrată o creștere fără precedent a creditelor acordate populației și agenților economici. Creșterea din anul precedent a fost de 13 miliarde de lei. Respectiv, cu 10,7 miliarde de lei au crescut creditele bancare și cu 2,2 miliarde – cele nebancare. Despre aceasta a menționat expertul în politici economice Veaceslav Ioniță.

Veaceslav Ioniță, expert în politici economice:

„Dacă ne uităm la creșterea lunară a gradului de împovărare a cetățenilor și agenților economici din Republica Moldova, avem o creștere de aproape 1,1 miliarde de lei. Deci, în fiecare lună, cetățenii noștri, cu agenții economici se îndatorau cu 1,1 miliarde de lei. Cel mai mult, aproape 900 de milioane de lei în fiecare lună, creștea gradul e îndatorare de la bănci și cu 180 de milioane de la companiile nebancare.”

Potrivit lui Ioniță, volumul total al creditelor acordate economiei Republicii Moldova a ajuns la aproape 70 miliarde lei: 56,4 miliarde este volumul creditelor bancare și de 12,8 miliarde – al celor nebancare.

Veaceslav Ioniță, expert în politici economice:

„Această creștere a poverii datoriilor este cea mai mare din istoria noastră, este dublu față de anii precedenți, unde tot am înregistrat record. Am avut ceva similar în 2013, dar incomparabil cu anul 2021. În acest an, pur și simplu am avut o explozie a creditelor.”

Ce ține de volumul creditelor oferite, raportat la Produsul Intern Brut, economistul a declarat că recordul a fost înregistrat în 2014, când volumul creditelor reprezenta 39 % din PIB. Iar în prezent, chiar dacă sunt aproape 70 de miliarde de lei, raportat la PIB, reprezintă 29%. Prin urmare, economia Republicii Moldova ar fi bine să aibă un grad de creditare în jur de 60%, pentru a recupera cât mai curând frauda bancară din 2014.

Veaceslav Ioniță, expert în politici economice:

„Noi vom reuși să recuperăm prăbușirea după jaful bancar cel mai probabil nu mai devreme decât peste cinci ani. Altfel spus, jaful bancar din 2014 a dus la prăbușire a tot ce înseamnă creditare a economiei naționale și ne va lua cel puțin cinci ani pentru ca să ajungem la nivelul din 2014.”

Veaceslav Ioniță a menționat că în 2021, cele mai multe credite bancare, în sumă de 3,5 miliarde de lei, au fost acordate pentru procurarea și construcția de imobile; 3 miliarde de lei au fost luate pentru consum; iar 1,39 miliarde de lei pentru comerț. Totodată, 0,54 miliarde de lei au fost accesate de către mediul de afaceri nebancar; 0,40 miliarde de lei – de către sectorul de construcții, iar 1,83 de miliarde de lei de către alte domenii.

DOMENIILE DE ACORDARE A CREDITELOR ÎN 2021:

3,5 miliarde de lei – procurarea și construcția imobilelor;

3 miliarde de lei – pentru consum;

1,39 miliarde de lei – comerț;

0,54 miliarde de lei – mediul de afaceri nebancar;

0,40 miliarde de lei – sectorul de construcții;

1,83 de miliarde de lei – alte domenii.

SURSĂ: HTTP://VIITORUL.ORG/

Potrivit analistului economic, în 2021 persoanele fizice s-au creditat de la bănci cu 6,6 miliarde de lei. Iar în ultimii ani, populația simplă are tendința de a se credita mai mult, față de agenții economici.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură