AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Importurile de motorină și păcură au înregistrat o creștere record

•4 min citit•Redactor Sef
Importurile de motorină și păcură au înregistrat o creștere record

Chiar dacă prețul resurselor energetice rămâne înalt, importurile acestora continuă să crească, ajungând la o cotă de 30% din valoarea totală al mărfurilor importate, constată Banca Națională a Moldovei.

Astfel în primul trimestru al acestui an valoarea produselor energetice importate în Republica Moldova a crescut cu 22,2 la sută, față de aceeași perioadă din 2022 și a totalizat 654,63 milioane de dolari, transmite

Știri.md

cu referire la

mold-street.com.

Cea mai mare cotă după valoare este deţinută de motorină - 37,4% şi gazele naturale - 33,7%, în timp ce benzina are o cotă de doar 9,3%.

"Această evoluţie a fost determinată, de creşterea valorii importului de combustibil diesel, cu 58,6 la sută, pana la 244,59 milioane de dolari, ca urmare a majorării preţurilor, dar şi a creşterii volumelor fizice (+53,0 la sută)",

precizează BNM.

Datele BNM combat astfel informaţiile ANRE privind reducerea cu 4,2% a importului de motorină în primul trimestru al acestui an.

Diferenţa de aproximativ 80.000 tone de motorină între datele BNM şi ANRE se datorează reexportului masiv de acest combustibil în Ucraina, principalul jucător fiind operatorul portului Giurgiuleşti, controlată deja de doi ani, prin firme paravan de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În aceeaşi perioadă valoarea importului de gaze naturale a scăzut cu 28,4%, constituind 220,78 milioane dolari, iar volumul fizic s-a micşorat de 2,2 ori.

"Această situaţie a fost condiţionată de procesul de reorientare către resurse alternative de energie şi surse noi de import, precum şi de procesul de utilizare mai economă a acestui tip de resurse. Astfel, în trimestrul I 2023, Slovacia, Grecia ş Romania au furnizat Republicii Moldova gaz natural, ce a constituit 43,5 la sută din valoarea totală a importurilor"

, afirmă Banca Naţională.

De unde s-au importat restul de 56,5% din volumele de metan nu este specificat.

Datele BNM mai relevă că în primul trimestru al 2023 importul de păcură a crescut de 34 de ori, până la 62,86 milioane de dolari, faţă de 1,84 milioane de dolari în trimestrul I 2022.

Potrivit datelor BNM valoarea importului de benzine auto a sporit cu 31,1 la sută, ca urmare a creşterii cu 40% a volumului fizic şi a diminuarii preţurilor. De notat că datele ANRE arată că importul de benzină practic a stagnat în această perioadă.

0 contribuţie semnificativă a avut şi importul de energie electrică în valoare de 13,24 milioane de dolari, dar volumele şi valoare au fost semnificativ mai mici decât în ultimul trimestru al anului 2022

.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură