Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat o vizită de lucru în comuna Cepeleuți, raionul Edineț, pentru a verifica lucrările de decolmatare a „Iazului Oamenilor”, un proiect așteptat de ani buni și vital pentru mediu și comunitate. Iazul, care fusese secat și transformat în pășune, a fost curățat prin Fondul de Mediu, permițând refacerea ecosistemului acvatic pe o suprafață de 2,5 hectare.
În cadrul proiectului, pe malurile iazului au fost plantați arbori pentru a proteja solul împotriva eroziunii și pentru a crea o zonă cu umbră și biodiversitate. Locuitorii satului privesc cu bucurie reîntoarcerea apei în zonă, considerând iazul nu doar un simplu corp de apă, ci o sursă importantă de viață și speranță pentru comunitate.
Ministrul Sergiu Lazarencu a subliniat angajamentul Ministerului Mediului de a susține astfel de inițiative care valorifică resursele naturale, protejează mediul înconjurător și îmbunătățesc calitatea vieții în localitățile rurale. Proiectul din Cepeleuți este un exemplu concret că eforturile comune pot readuce echilibrul și prosperitatea în zonele afectate.