AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Guvernul modifică regulile pentru eficiență energetică și sprijinirea consumatorilor vulnerabili

•3 min citit•Redactor Sef
Guvernul modifică regulile pentru eficiență energetică și sprijinirea consumatorilor vulnerabili

Guvernul a aprobat noi modificări legislative în domeniul eficienței energetice și al auditului energetic, menite să sprijine consumatorii vulnerabili și să îmbunătățească mecanismele de control și finanțare.

Astfel, au fost ajustate criteriile de eligibilitate pentru accesarea Fondului pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial, în conformitate cu noile definiții legale privind vulnerabilitatea energetică.

Totodată, în Programul de Vouchere pentru Electrocasnice, beneficiarii vor fi selectați prin intermediul Sistemului informațional „Vulnerabilitatea energetică”, iar referințele la categoriile de vulnerabilitate au fost eliminate.

A fost introdus și un mecanism mai eficient de verificare a rapoartelor de audit energetic, care va reduce perioada de procesare, va scădea costurile și va permite intervenții rapide în caz de abateri. Accesul la registrul auditorilor energetici se extinde și pentru cetățenii străini cu drept de ședere în Republica Moldova.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură