AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Granturi de peste 300 de mii de dolari pentru 33 de fermieri care protejează solul

•3 min citit•Redactor Sef
Granturi de peste 300 de mii de dolari pentru 33 de fermieri care protejează solul

Peste 300 de mii de dolari vor ajunge la 33 de fermieri din Republica Moldova care au ales să investească în tehnologii moderne și soluții durabile pentru protecția solului. Finanțarea este acordată în cadrul Programului de granturi post-investiționale pentru managementul durabil al terenurilor (MAC-P), gestionat de Ministerul Agriculturii prin Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Evaluarea dosarelor a avut loc între 25 aprilie și 5 mai 2025, iar dintre cele 34 de cereri analizate, 33 au fost aprobate. Valoarea totală a finanțării se ridică la 301.972,27 dolari. Granturile vor acoperi parțial cheltuielile pentru echipamente performante și practici agricole ecologice.

Printre investițiile eligibile se numără semănători moderne, mașini de irigare și lucrări pentru amenajarea bazinelor de acumulare a apei. Beneficiarii sunt fermieri din întreaga țară, cei mai mulți fiind din Anenii Noi (4), Rîșcani (3), iar alte raioane ca Drochia, Rezina, Dondușeni sau Hîncești au câte 2 beneficiari. În 10 raioane se înregistrează câte un beneficiar.

Apelul de granturi a fost deschis în perioada 4 noiembrie – 31 decembrie 2024. Rezultatele complete pot fi consultate pe site-ul oficial al AIPA: aipa.gov.md/mac-p.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură