AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

GALERIE FOTO. Fenomen spectaculos. Unul dintre cele mai aride deșerturi din lume a înflorit

•4 min citit•Cucoș Olivia
GALERIE FOTO. Fenomen spectaculos. Unul dintre cele mai aride deșerturi din lume a înflorit

Deşertul Atacama, situat în nordul statului sud-american Chile şi considerat unul dintre cele mai aride din lume, a fost acoperit încă o dată de un covor de flori în nuanţe de mov şi galben, la jumătatea lunii octombrie, odată cu sosirea primăverii australe.

Acest "laborator natural" studiat de numeroşi oameni de ştiinţă este un ecosistem complex şi fragil, care, în funcţie de cantităţile foarte reduse de precipitaţii care cad în regiunea Copiapo, situată la 800 de kilometri nord de Santiago de Chile, se colorează dintr-o dată schimbând nuanţa de ocru a nisipului său.

Secretul acestui fenomen neregulat, spune Andrea Loaiza, profesoară de biologie la Universitatea La Serena, constă în acele seminţe "adormite" şi ascunse sub nisip, care pot să supravieţuiască timp de decenii în aşteptarea unei cantităţi minime de apă pentru a germina, apoi pentru a înflori.

"Când există o anumită cantitate de precipitaţii, estimată la circa 15 mililitri cubi, se declanşează germinarea", iar această parte din Atacama devine "deşertul înflorit".

Mecanismele "deşertului înflorit" rămân încă puţin înţelese. Se ştie că El Nino, fenomenul climatologic care atinge coastele pacifice ale Americii de Sud, aduce ploile necesare pentru germinarea bulbilor şi a rizomilor, care pot să rămână timp de decenii în stare latentă.

Ecosistemul deşertului chilian poate să pară "lipsit de viaţă", a explicat Andrea Loaiza, fiind însă un ecosistem viu, dar totuşi "foarte fragil" şi "orice perturbare poate să îl dezechilibreze".

"Este vorba despre ecosisteme unice în lume, în care plantele trebuie să adopte o serie de strategii foarte speciale pentru a supravieţui. Vorbim despre milioane de ani de evoluţie în medii extreme, care ne oferă informaţii pentru a le înţelege mai bine şi care ne învaţă să ne adaptăm", a adăugat Loaiza, citată de Agerpres.

În acest "laborator natural", geneticianul agronom Andres Zurita studiază tehnicile de supravieţuire ale acelor specii florale. "Pentru a ne adapta la un scenariu de criză climatică, trebuie să înţelegem procesele naturale", a explicat el.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură