AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

FOTO/ Nereguli la o carieră de piatră din nordul țării. Ce au depistat polițiști

•3 min citit•Cucoș Olivia
FOTO/ Nereguli la o carieră de piatră din nordul țării. Ce au depistat polițiști

Mai multe ilegalități au fost descoperite la o carieră de piatră din nordul țării de angajații Inspectoratului național de investigații. S-au stabilit mai multe încălcări în privința reflectării în evidența contabilă a bunurilor comercializate, dar și la unitățile de transport utilizate. Neregulile au fost depistate în urma documentării activității agentului economic care gestionează cariera pe parcursul a cinci luni.

Potrivit unui comunicat al poliției, unitățile de transport utilizate de antreprenor nu dispuneau de testările tehnice anuale și acte necesare pentru prestarea serviciului conform genului de activitate, dar și foile de parcurs fiind întocmite cu abateri de la prevederile legale. Concomitent, au fost documentate acțiunile de încărcare și transportare, care contrar prevederilor Codului transporturilor rutiere, se deplasau pe traseele naționale cu depășirea limitelor maxime admise.

În rezultatul acțiunilor constatate a fost sesizată Agenția Națională Transport Auto și Serviciul Fiscal de Stat, pentru efectuarea calculelor privind prejudiciul cauzat și aplicarea sancțiunilor conform competenței.

Totodată, a fost sesizat Centrul Național Anticorupție, pentru stabilirea gradului de implicare a administrației publice locale și altor instituții în acțiuni de protejare, susținere și promovare a schemelor prin care ar fi eliberate autorizații ce determină parametrii învelișului de sol privind bonitatea terenurilor exploatate. Valoarea totală a prejudiciului cauzat se estimează.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură