AGRO TV Moldova
Live
Legislativ

FOTO/ Amenzi de zeci de mii de lei pentru braconaj

•4 min citit•Alexandru Leahu
FOTO/ Amenzi de zeci de mii de lei pentru braconaj

Echipa operativă a Direcţiei control resurse cinegetice şi piscicole, din cadrul Aparatului central a Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în comun cu colegii din subdiviziunea teritorială de mediu a raionului Leova, au desfășurat două razii în raioanele de centru și sud a Republicii, în vederea contracarării braconajului cinegetic, piscicol și depistării altor încălcări ale legislației de mediu.

Urmare a inspectării și verificărilor efectuate s-au întocmit 20 procese-verbale contravenționale cu aplicarea unor amenzi în sumă totală de – 19 950,00 lei, prejudiciile calculate și înaintate spre recuperare constituie suma de - 11 545,00 lei, fiind ridicată o plasă monofilament (unealtă interzisă pentru pescuit).

Astfel, în rezultatul controlului activităților vânătorești, pe numele a șapte membrii ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova, pentru comiterea acțiunilor de braconaj cinegetic și încălcarea regulilor de securitate la vânătoare, s-au întocmit procese-verbale contravenționale în baza art. 128 alin. (1) și alin. (2) din codul Contravențional, cu aplicarea fiecăruia a unei amenzi în mărime de 30 u.c. - (1 500,00 lei).

Pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit, patru persoane care pescuiau în râurile transfrontaliere în lipsa permisului de pescuit, le-au fost întocmite procese-verbale contravenționale în baza art. 114 alin. (1) din codul Contravențional, fiind sancționate cu amenzi a câte 600,00 lei, iar alte trei persoane care prin utilizarea uneltelor interzise (cu o plasă monofilament), în râul Nistru au capturat un pește de specie valoroasă babușcă pontică, pe lângă faptul sancționării cu amendă, au fost obligați să restituie resurselor biologice piscicole pagubele cauzate în sumă de 5 045,00 lei.

Pentru încălcarea modului stabilit de transportare a produselor lemnoase și recoltarea neautorizată a masei lemnoase, în temeiul art. 142 alin. (1) al Codului Contravențional, cinci persoane delincvente au fost supuse sancțiunilor contravenționale a câte 18 u. c. – (900,00 lei), fiind impuși să restituie și prejudiciile cauzate resurselor forestiere în suma totală de - 6 500,00 lei.

În aceiași perioadă, în baza art. 154 alin. (1) din Codul Contravențional, a mai fost fost sancționat un locuitor al Capitalei, care în detrimentul interdicțiilor prevăzute de legislația de mediu, a admis incendierea resturilor vegetale în extravilanul satului Pîrîta, raionul Dubăsari.

Articole similare

Pachetul ”Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament
Legislativ
•4 min citit

Pachetul ”Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament

Pachetul ”Spor pentru Moldova” a fost susținut de Parlament. Acesta include majorări salariale și plăți unice pentru aproximativ 170 de mii de persoane. Potrivit autorităților, rectificarea bugetară se ridică la aproximativ 1,65 miliarde de lei. DORIN RECEAN, prim-ministru: ”O

Noul ministru al Finanțelor, învestit în funcție
Legislativ
•3 min citit

Noul ministru al Finanțelor, învestit în funcție

Ministrul desemnat al Finanțelor, Petru Rotaru, a depus astăzi, 28 septembrie, jurământul de învestire în funcție, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Petru Rotaru, noul ministru al Finanțelor: „Jur să dăruiesc toată puterea, priceperea R. Moldova. Să respec

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură