25 de specii de păsări care sunt întâlnite În Republica Moldova au fost incluse în raportul „Lista Roșie Europeană a Păsărilor”, lansat de către Birdlife International în octombrie 2021. Dintre acestea, 15 specii prezintă tendințe îngrijorătoare de scădere, iar restul de 10 dau semne că își revin, scrie
http://ecopresa.md
Potrivit reprezentanților Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, care au oferit informații și date acumulate pe parcursul a 5 ani, din diverse studii și cercetări în teren efectuate în Republica Moldova, cele mai accentuate scăderi (față de anul de referință 2015) le au drepneaua neagră (
Apus apus
) – Amenințată moderat (NT), becațina comună (
Gallinago gallinago
) și cioara de semănătură (
Corvus frugilegus
) care sunt considerate vulnerabile (VU).
În cazul ciorii de semănătură, aproximativ jumătate din populația aceste specii suferă un declin puternic, cum ar fi în Rusia, Polonia, Franța și Olanda. În general, efectivul populațional al ciorii de semănătură a scăzut cu peste 30% în Europa, fapt datorat persecuției și distrugerii locurilor de cuibărit.
Cioară de semănătură. Foto: Vitalie Ajder
Pe lângă cioara de semănătură, statutul multor altor specii s-a agravat până la categoria „Vulnerabil”: gâsca cu gât roșu (
Branta ruficollis
), rața sulițar (
Anas acuta
), corcodelul cu gât roșuroșu (
Podiceps grisegena
), corcodelul cu gât negru (
Podiceps nigricollis
), șoimul de iarnă (
Falco columbarius
), vânturelul de seară (
Falco vespertinus
), becațina comună (
Gallinago gallinago
), fluierarul cu picioare roșii (
Tringa totanus
), lebăda mică (
Cygnus columbianus
).
Prepeliță. Foto: Vitalie Ajder
Patru specii, care până acum erau considerate cu risc scăzut, au ajuns să fie încadrate la categoria „Amenințate moderat”: rața moțată (
Aythya fuligula
), bătăușul (
Calidris pugnax
), drepneaua neagră (
Apus apus
) și prepelița (
Coturnix coturnix
). Populația acestei din urmă specii scade în Europa cu cel puțin 25%, având tendințe îngrijorătoare în două țări: Rusia și Spania. Principalele motive ale declinului sunt considerate a fi pierderea pajiștilor sălbatice și a terenurilor necultivate din cauza intensificării agriculturii, care a diminuat disponibilitatea plantele sălbatice și a semințelor cu care se hrănește această specie.
Tabel 1: Lista speciilor de păsări din Republica Moldova, conținute în Lista Roșie Europeană a Păsărilor, 2021, ale căror stare de conservare s-a înrăutățit:
Nr
Numele latin al speciei
Denumirea în limba română
Denumirea în limba engleză
Denumirea în limba rusă
1
Branta ruficollis
Gâscă cu gât roșu
Reb breasted goose
Краснозобая казарка
2
Anas acuta
Rață sulițar
Northern Pintail
Шилохвость
3
Aythya fuligula
Rață moțată
Tufted Duck
Хохлатая чернеть
4
Cygnus columbianus bewickii
Lebădă mică
Bewicks swan
Американский лебедь
5
Coturnix coturnix
Prepeliță
Common Quail
перепел
6
Podiceps grisegena
Corcodel cu gât roșu
Red-necked Grebe
Серощёкая поганка
7
Podiceps nigricollis
Corcodel cu gât negru
Black-necked Grebe
Черношейная поганка
8
Falco cherrug
Șoim dunărean
Saker Falcon
Балобан
9
Falco columbarius
Șoim de iarnă
Merlin
Дербник
10
Falco vespertinus
Vânturel de seară
Red-footed Falcon
Кобчик
11
Calidris pugnax
Bătăuș
Ruff
Турухтан
12
Gallinago gallinago
Becațină comună
Common Snipe
Бекас
13
Tringa totanus
Fluierar cu picioare roșii
Common Redshank
Травник
14
Apus apus
Drepnea neagră
Common Swift
Чёрный стриж
15
Corvus frugilegus
Cioară de semănătură
Rook
Грач
Cu toate acestea, la nivel european există și vești bune. Recuperarea buhaiului de baltă (
Botaurus stellaris
) și a vulturului pleșuv sur (
Gyps fulvus
) arată că acțiunile specifice pentru conservarea speciilor sunt eficiente. Câteva specii beneficiază în prezent de un climat mai cald, cum ar fi sitarul de mal (
Limosa limosa
). Această specie a trecut de la categoria Vulnerabil (EN) la Fără Amenințări (LC), iar acest lucru se datorează probabil creșterii temperaturilor de primăvară în Islanda, care găzduiește aproximativ 47% din populația europeană a acestei specii.
Sfrâncioc mare. Foto: Vitalie Ajder
Tabel 2: Lista speciilor de păsări din Republica Moldova, conținute în Lista Roșie Europeană a Păsărilor 2021, ale cărei stare de conservare s-a îmbunătățit:
Nr
Numele latin al speciei
Denumirea în limba română
Denumirea în limba engleză
Denumirea în limba rusă
1
Aythya marila
Rață cu cap negru
Greater Scaup
Морская чернеть
2
Circus cyaneus
Erete vânăt
Hen Harrier
Полевой лунь
3
Circus macrourus
Erete alb
Pallid harrier
Степной лунь
4
Limosa limosa
Sitar de mal
Black-tailed Godwit
Большой веретенник
5
Numenius arquata
Culic mare
Eurasian Curlew
Большой кроншнеп
6
Hydrocoloeus minutus
Pescăruș mic
Little Gull
Малая чайка
7
Alcedo atthis
Pescăraș albastru
Kingfisher
Зиморо́док
8
Anthus pratensis
Fâsă de luncă
Meadow Pipit
Луговой конёк
9
Turdus iliacus
Sturz de vâsc
Redwing
Белобровик
10
Lanius excubitor
Sfrâncioc mare
Great Grey Shrike
Серый сорокопут
Conducerea Birdlife International intenționează ca acest raport să servească drept catalizator pentru ca mai multe guverne și organizații să ia măsuri de protecție a speciilor de păsări din Europa. Acestă Listă Roșie va ajuta la informarea acțiunilor de conservare la fața locului și a politicilor naționale și internaționale de mediu. Recomandările din raport includ crearea unei rețele mai mari și mai bine gestionate de arii protejate, în concordanță cu obiectivul ONU de a proteja 30% de uscat până în 2030, cu zone importante luate sub protecție strictă, cum ar fi zonele marine protejate pe principiul „zero pescuit” sau păduri cu zero tăieri.
Autor: Silvia Ursul