AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Focar de gripă aviară la o fermă din Bulgaria. Aproape 6.000 de păsări vor fi sacrificate

•3 min citit•Alexandru Leahu
Focar de gripă aviară la o fermă din Bulgaria. Aproape 6.000 de păsări vor fi sacrificate

Un nou focar de gripă aviară depistat la o fermă din Bulgaria. Peste 5.800 de rațe vor fi sacrificate din cauza acestei boli, în sudul țării, la ferma industrială din satul Zalti Bryag, după cum au anunțat autoritățile bulgare, relatează

agrointel.ro

.

Aceasta este a cincea fermă afectată de gripă aviară în sudul Bulgariei, începând din decembrie, potrivit Reuters.

Totodată, Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE), a transmis că focarele de gripă aviară din Asia şi Europa au un risc mai ridicat să se răspândească la oameni din cauza numărului ridicat de variante.

Și în România, miercuri, 12 ianuarie, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, a anunţat că a înregistrat un prim caz de gripă aviară în acest an şi a informat populaţia cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte pentru combaterea răspândirii virusului H5N1.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui. În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa.

Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

Sursă:

agrointel.ro

Articole similare

Rusia continuă să atace Ucraina
EXTERNE
•4 min citit

Rusia continuă să atace Ucraina

Atac masiv asupra capitalei ucrainene. Rusia a lovit din nou Kievul în noaptea de 1 spre 2 octombrie. Raidurile aeriene au vizat obiective critice de infrastructură, inclusiv podurile strategice de peste râul Nipru. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața, iar traficul din oraș a fost complet paralizat din cauza ambuteiajelor masive. Președintele Volodimir Zelenski […]

Alertă cod roşu de fenomene meteo extreme în sudul Franţei
EXTERNE
•3 min citit

Alertă cod roşu de fenomene meteo extreme în sudul Franţei

Ploile torențiale au provocat inundații în mai multe zone din sudul Franței, dar și pe insula Creta. Mai multe localități au fost afectate de furtuni violente și viituri. Potrivit presei române Mai mulți români au rămas blocați în Grecia, din cauza intemperiei. Autoritățile Franceze au emis o alertă de cod roșu pentru fenomene meteo extreme […]

Explozie la Atena
EXTERNE
•3 min citit

Explozie la Atena

Cel puțin trei persoane au fost rănite după ce o clădire s-a prăbușit în centrul turistic al capitalei elene. Mai multe case, magazine și mașini au fost avariate, scrie presa străină. Cauza producerii deflagrației nu este cunoscută. Clădirea în care a avut loc explozia a fost transformată în ruine. Deflagrația a aruncat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură