AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermierii nu renunță totuși la proteste

•3 min citit•Redactor Sef

Asociația Forța Fermierilor anunță că discuția cu prim-ministrul, inițiată în ultimul moment de Dorin Recean, nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori și amenință că, dacă nu se vor găsi soluții, vor veni cu tractoarele în capitală.

”Am auzit din nou mai multe promisiuni foarte generale pentru perioada nedeterminată , pe când marea majoritatea fermierilor mici și mijlocii riscă să se falimenteze în următoarele 2-3 luni și au comunicat acest lucru la aceasta ședința. În cadrul discuției, fermierii au constatat că din păcate chiar unele promisiuni mai concrete, formulate din partea autorităților încă din martie, nu sunt realizate până în prezent. Solicitarea noastră să fie semnat de către prim-ministru un Memorandum măcar cu 4 din cele 5 revendicări , cu indicarea termenelor concrete de realizare, a fost respinsă”,

menționează reprezentanții Asociației.

În situația creată, Asociația rămâne pe poziția organizării unui protest al fermierilor, care se va începe pe 7 iunie și în care vor participa fermieri cu tehnică agricolă, din toate raioanele țării.

La prima etapă, vor avea loc manifestații în teritoriu. Dacă nu vor fi auziți, protestul poate să se extindă în capitală, spun cei din Asociație.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură