AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermierii își vor putea achita impozitele din suma TVA acumulată

•4 min citit•Redactor Sef

Legea care prevede achitarea impozitelor și taxelor din contul TVA acumulate în cont va intra în vigoare până la 25 noiembrie. Asigurările sunt date de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Potrivit oficialului, inițial, proiectul prevedea o astfel de facilitate doar pentru fermierii afectați de secetă. Ulterior s-a luat decizia ca toți agricultorii să-și poată achita impozitele din suma TVA acumulată în cont, notează

IPN

.

Agricultorii din Republica Moldova se plâng că deși au bani pe conturi nu-i pot folosi, întrucât legea deocamdată nu prevede posibilitatea ca din suma TVA pe care statul le-o datorează fermierilor, aceștia să-și achite impozitele. Un proiect de lege în acest sens se află deja pe masa deputaților.

„Este o măsură care ar veni în sprijinul agricultorilor, care ne-ar permite să ne achităm impozitele din suma TVA pe care o avem acumulată în cont. Dar am înțeles din comentariile președintelui comisiei parlamentare agricultură că nu toți agricultorii vor beneficia de pe urma acestei legi, doar cei care au suferit de secetă, în plus sunt o mulțime de condiții ce trebuie îndeplinite, care complică buna desfășurare a implementării acestei legi. Suma TVA din cont tot sunt banii noștri pe care i-am plătit un an în urmă, gospodăriile mari au sute de mii de lei, o asociație mică cum este a mea a acumulat 10-12 mii de lei, dar nu pot utiliza această sumă”

, a spus directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco, în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune.

De cealaltă parte, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare dă asigurări că la proiectul inițial al legii se va veni cu un amendament grație căruia de achitarea impozitelor din contul sumei TVA vor beneficia toți agricultorii, nu doar cei afectați de secetă.

„Toate măsurile negociate și discutate cu agricultorii au fost îndeplinite. Acum este pe ultima sută de metri legea cu TVA, este înregistrată în Parlament.

Până pe 25 noiembrie ea va fi votată și va intra în vigoare, ca să fie îndeplinită și ultima promisiune ca agenții economici care au TVA în cont să-și poată plăti impozitele din suma TVA pe care o au în cont și statul le-o datorează. Am avut o întrevedere cu președintele comisiei agricultură din Parlament, Alexandru Trubca, și am convenit ca de efectele acestei legi să beneficieze toți”

, a spus Vladimir Bolea.

„Este important ca această lege să funcționeze. Va fi un pas important pentru toți agricultorii care vor avea acces la aceste facilități de a-și putea folosi TVA pentru achitarea impozitelor sau a reinvestirii”

, a spus directorul adjunct al Federației Agricultorilor din Republica Moldova, Iurie Hurmuzachi.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură