AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Fermierii din zootehnie au solicitat granturi de peste 8,7 milioane de dolari prin proiectul AGGRI

•3 min citit•Redactor Sef
Fermierii din zootehnie au solicitat granturi de peste 8,7 milioane de dolari prin proiectul AGGRI

13 fermieri din Republica Moldova au depus cereri pentru granturi nerambursabile în cadrul apelului III al Proiectului AGGRI, desfășurat între 20 decembrie 2024 și 4 aprilie 2025. Cererile vizează investiții în creșterea bovinelor, ovinelor și caprinelor pentru producția de lapte și carne.

Potrivit Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), suma totală a granturilor solicitate se ridică la 8,7 milioane de dolari SUA, iar investițiile planificate de fermieri depășesc 21,2 milioane de dolari. Cele mai multe cereri au fost depuse la Direcția Teritorială Hîncești.

Dintre dosarele recepționate, 6 sunt pentru sub-proiecte ce țin de creșterea bovinelor, iar 7 – pentru creșterea ovinelor și caprinelor. Granturile pot fi utilizate pentru construcția și modernizarea fermelor, achiziționarea de utilaje, panouri fotovoltaice, sisteme de muls și animale de prăsilă.

Sprijinul financiar este acordat fermierilor care cofinanțează cel puțin 50 la sută din valoarea proiectului și prezintă un plan de afaceri. Fondurile urmează să fie folosite pentru modernizarea sectorului zootehnic din Moldova.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură