AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Fermieră cu suflet romantic. Despre cine e vorba?

•5 min citit•Cucoș Olivia
Fermieră cu suflet romantic. Despre cine e vorba?

Un zâmbet luminos îmi apare pe față când dau de postările Tamarei Bejan. Dumneaei, în pofida faptului, că muncește mult în câmp, zilnic reușește să relateze cu plăcere despre experiența sa de fermieră pe rețelele de socializare.

Am făcut cunoștință cu Tamara fiind în ospeție la „fazenda” dumneaei, ce se află în extravilanul satului Zgurița, un loc deosebit de frumos, amenajat cu gust, cu căldură, cu suflet și îmbibat de liniștea serii.

Sincer, încercam să mă dizolv în această simfonie a naturii, fiind obosită de treburile cotidiene și de ritmul alert de viață. De atunci, urmăresc cu drag postările Tamarei Bejan, având senzația, că zilnic comunic cu autorul. În urma acestor lecturări virtuale îmi dau seama, că rutina zilnică a agricultorului e alta, decât cea percepută de noi, orășenii.

Tamara Bejan este o fermieră cu suflet romantic. Și-a făcut din proprietatea sa un colțișor de rai, unde își găsește liniște sufletească, unde muncește cu energie dublă, unde folosește cu rațiune clipele de răgaz. Este o persoană îndrăgostită de frumos, pe care-l descoperă la tot pasul, se bucură de orice rezultat. Dacă e albinărit, e desăvărșit, dacă e agricultură – e plină de provocări și realizări, dacă e odihnă – e romantică.

O ramură a agriculturii ei este cultivarea nucilor, despre care Tamara vorbește cu căldură:

„Se scutură soiurile mai târzii Chandler, Fernor, Fernet s.a. Cam așa arată nucușoarele de pe o livaduică realtoită de 3 ani (pag. 1). Daca nu vă place soiul, îndrăzniți si realtoiți. Este de muncit un pic, dar se merită. Le ador. Ce miez alb și frumos! Peste câțiva ani vor intra în rod și mai bine. A fost un mic ingheț, cad frunzele, însă nucile sunt verzi și nici de gând nu au să cadă…”

19 septembrie

Ce minunat să ai în jur multă lume frumoasă! Numai am scris, că îmi doresc așa lămpi vechi și am câștigat felinărașe, lămpi, diferite lucruri de epocă. M-am bucurat de ele ca un copil. Mulțumesc prietenilor mei pentru cadouri: dnei Serafima, Tatianei Mânzat, lui Sergiu Colesnic, Joric Badea ș.a. Le voi păstra cu maaare drag. Aseară era lumină pe deal, lumină ca în basme, reflectate de la felinarele și lămpile cadou. Bucurați-vă de lucruri mărunte și viața va fi mai frumoasă, mai interesantă. Fiecare zi să fie plină de culoare ca un curcubeu după ploaie.

4 octombrie

O săptămână am lipsit de pe deal. Cât de mult le-am dus dorul prietenilor mei Rex, Bim, Picu și albinuțelor, care azi zburau ca în mijlocul verii. Refugiul meu pentru suflet nu îl schimb pe nimic. Octombrie: culori, flori, pe toate le ador…

26 octombrie

Am reușit să finisăm lucrările de toamnă datorită celei mai tari echipe cu experiență de muncă în Germania: Lia, Grigorie, Romelica și Mihaela. La final am pregătit și ikebanele de toamnă. Chiar m-a uimit faptul cum muncesc acești tineri. Eu aruncam un bostan, Grigorie – 10-15. Cu așa viteză nu am văzut pe nimeni să lucreze. Și mă gândesc, că daca ar lucra la noi toată lumea așa…

E extraordinară Tamara Bejan prin felul ei de a fi, prin mentalitatea ei, ce o face agricultor cu suflet de poet, romantic, un Om printre oameni.

Angela CROITOR

http://gliadrochiana.info/agricultura/2021/11/05/14233_fermiera-cu-suflet-romantic

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură