AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Explozie uriașă la o hidrocentrală din Italia

•4 min citit•Redactor Sef

Patru persoane au murit, alte trei sunt rănite şi cinci au fost date dispărute în urme unei explozii survenite marţi la o hidrocentrală în zona lacului de acumulare de la Suviana, în apropierea oraşului italian Bologna. Printre victime ar fi și un cetățean român, scrie presa italiană.

FRANCESCO NOTARO, șeful regional al pompierilor:

"Bilanțul actual este de cinci persoane care au avut nevoie de spitalizare cu diferite arsuri pe diferite părți ale corpului. Și apoi am recuperat, identificat trei victime care, din păcate, au murit și mai sunt încă patru persoane dispărute, deci pentru un total de douăsprezece persoane care au fost implicate în acest eveniment accidental."

Explozia s-a produs în jurul orei locale 15:00 la hidrocentrala acestui lac de acumulare situat în lanţul muntos al Apeninilor şi format în urma construirii acolo a unui baraj în anul 1932.

FRANCESCO NOTARO, șeful regional al pompierilor:

"Ceea ce s-a întâmplat este că în jurul orei 15.00 a avut loc o explozie într-un subsol, probabil între etajele minus șapte, minus opt. Vorbim de o adâncime să spunem că variază între 30 și 60 de metri, sub nivelul apei. A avut loc această explozie care a implicat o turbină, iar explozia, pe lângă faptul că a creat un incendiu, a provocat și ruperea unei conducte, ceea ce a dus la revărsarea apei și apoi la inundarea etajului minus nouă."

Eforturile de căutare se desfășurau cu atenție din cauza riscului de prăbușiri suplimentare. Scafandrii ajutau căutările, care urmau să continue pe parcursul nopții.

ATTILIO VISCONTI, prefect:

"Episodul a avut loc în timpul unei activități de modernizare a sistemului electric al structurii. Un alternator a explodat în turbină, provocând o explozie gravă și cu scurgeri de apă și din sistemul de răcire care au inundat un etaj al structurii centralei Enel. Vorbesc despre o structură care are o adâncime de aproximativ 50-60 de metri, deci având în vedere acest lucru, accidentul s-a produs la această adâncime, a afectat întregul minus etaj nouă și acolo sunt încă acești patru dispăruți, pe care în următoarele ore vom încerca pe toate căile să îi recuperăm. Așteptăm o echipă de scafandri care va face tocmai această activitate.”

Hidrocentrala a fost construită în anul 1975 şi este gestionată de compania Enel

Articole similare

Rusia continuă să atace Ucraina
EXTERNE
•4 min citit

Rusia continuă să atace Ucraina

Atac masiv asupra capitalei ucrainene. Rusia a lovit din nou Kievul în noaptea de 1 spre 2 octombrie. Raidurile aeriene au vizat obiective critice de infrastructură, inclusiv podurile strategice de peste râul Nipru. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața, iar traficul din oraș a fost complet paralizat din cauza ambuteiajelor masive. Președintele Volodimir Zelenski […]

Alertă cod roşu de fenomene meteo extreme în sudul Franţei
EXTERNE
•3 min citit

Alertă cod roşu de fenomene meteo extreme în sudul Franţei

Ploile torențiale au provocat inundații în mai multe zone din sudul Franței, dar și pe insula Creta. Mai multe localități au fost afectate de furtuni violente și viituri. Potrivit presei române Mai mulți români au rămas blocați în Grecia, din cauza intemperiei. Autoritățile Franceze au emis o alertă de cod roșu pentru fenomene meteo extreme […]

Explozie la Atena
EXTERNE
•3 min citit

Explozie la Atena

Explozie la Atena. Cel puțin trei persoane au fost rănite după ce o clădire s-a prăbușit în centrul turistic al capitalei elene. Mai multe case, magazine și mașini au fost avariate, scrie presa străină. Cauza producerii deflagrației nu este cunoscută. Clădirea în care a avut loc explozia a fost transformată în ruine. Deflagrația a aruncat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură