AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Evoluția trimestrială a PIB-ului, prezentată de Biroul Național de Statistică

•4 min citit•Redactor Sef
Evoluția trimestrială a PIB-ului, prezentată de Biroul Național de Statistică

Produsul Intern Brut al Republicii Moldova a înregistrat în trimestrul II 2025 o majorare de 1,1%comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică.

OLEG CARA, director general al Biroului Național de Statistică:

,,Putem menționa construcțiile, valoare acestor activități a crescut în trimestrul II față de trimestrul II de anul trecut, cu 7,25 %. Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă, deci producerea acestei ramuri a crescut cu circa 20 la sută. Industrie prelucrătoare de asemenea, a fost în creștere în trimestrul II, cu circa 1,7%. De asemenea, comerțul cu ridicata și informațiile, comunicațiile au influențat pozitiv dinamica PIB.”

Pe de altă parte, activitățile imobiliare au frânat creșterea economică, generând o reducere de 0,6% la PIB, pe fundalul scăderii valorii adăugate brute în domeniu cu 7,5%. Agricultura a contribuit negativ cu 0,2%, după o scădere a producției cu 4,4%. Din perspectiva utilizărilor, formarea brută de capital fix a înregistrat o creștere spectaculoasă de 26%, având o pondere de 23,7% la PIB și contribuind cu 5,2% la evoluția economică.

OLEG CARA, director general al Biroului Național de Statistică:

,,Cea mai mare influența a avut formarea brută de capital fix, cu 5,2%, variația stocurilor a contribuit cu circa 3,2 la sută, consumul final al gospodăriilor populației a contribuit cu 1,8 la sută. Totodată, exporturile nete de bunuri servicii, au contribuit la micșorarea Produsului Intern Brut. Este remarcabil că au crescut exporturile de servicii, astfel, fiind în creștere în trimestrul II 2025, față de 2024, cu aproape zece la sută.”

În ansamblul semestrului I 2025, PIB-ul s-a menținut la nivelul aceleiași perioade din 2024. Creșterea a fost susținută de construcții, energie, comunicații, comerț și sectorul financiar, dar a fost contrabalansată de scăderi în industria prelucrătoare, agricultură, imobiliare și activități profesionale și tehnice .

La sfârșitul lunii septembrie, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a redus prognoza de creștere a PIB-ului Republicii Moldova pentru anul 2025 de la 1,8% la 1,5%, dar a menținut la 3,8% estimarea pentru 2026.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură