AGRO TV Moldova
Live
CULTURĂ

Eugen Doga, Doctor Honoris Causa al Universității din Bălți

•4 min citit•Botnaru Virgil

Eugen Doga, compozitorul, academician și Artist al Poporului, a primit Titlul Onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La eveniment au fost prezenți studenți, profesori universitari, academicieni și oameni de creație, relatează

NordNews.md

„Am venit la Bălți pentru a mă reîncărca spiritual, omenește, profesional. Am văzut că aici se cântă muzica mea. Este ceea ce îl face pe un artist să se simtă împlinit.”

Eugen Doga, compozitor, academician

Profesorii din Bălți spun că muzica lui Doga este cartea de identitate a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Este o zi importantă pentru cultură, educație și muzicieni, fiindcă Eugen Doga este și scriitor, este o persoană inedită a R. Moldova care ne-a dus faima dincolo de țară. Muzica lui Doga este peste tot. Este în viața de toate zilele, în filme, copilărie și desigur că este și în școlile de muzică și arte a învățământului artistic. Elevii cu mare pasiune interpretează toate lucrările lui Doga și o simt din suflet.”

Stela Smirnov, director, Școala de Muzică „George Enescu’’, Bălţi

„

P

rin muzica sa, noi, o țară foarte mică, care nu avem alte resurse economice, sportive sau chiar militare, devenim cunoscuți. Este un mare ambasador în acest sens.”

Anatol Moraru, profesor universitar, scriitor

La eveniment a fost prezent și Gheorghe Mustea, director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Naționale Simfonice a Companiei Publice „Teleradio-Moldova”.

„Am avut satisfacția să pregătesc și să interpretez multiple creații ale domniei sale, în diferite concerte, pe diferite scene în țară, dar și peste hotarele ei. Muzica lui Doga însă rămâne fidelă spiritului muzicii ca atare chemată să înalțe omul așa cum face muzica marelor clasici.”

Gheorghe Mustea, compozitor, dirijor, academician

Eugen Doga a oferit iubitorilor de artă o colecție de discuri cu opera sa.

„Din câte am înțeles, suntem unica bibliotecă științifică care va avea în colecția sa aceste discuri. Imediat, acestea vor ajunge în mediateca universității. Sperăm că nu doar studenții care își fac studiile la specialitatea Muzică, vor beneficia de ele.”

Natalia Gașițoi, rector, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Considerat cel mai mare compozitor român în viață, Eugen Doga este autorul a 70 de valsuri, 90 de romanțe și trei balete. A scris muzică pentru aproape 200 de filme artistice și documentare.

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a oferit până în prezent 35 de titluri Doctor Honoris Causa.

Articole similare

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Timp de patru zile (17-20 septembrie 2026), peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la proiecțiile și evenimentele conexe din cadrul ediției a XII-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău. Mai mult de 500 de persoane au participat la proiecțiile desfășurate în paralel în orașele Hâncești, Nisporeni, Călărași și Strășeni. Între 23 septembrie și 10 […]

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău

Până pe 24 septembrie, Festivalul CHILL – Chișinău Laborator Literar, va transforma capitala noastră într-un spațiu internațional dedicat literaturii contemporane. Festivalul reunește scriitori, traducători, editori și cititori din țară și din străinătate pentru lecturi, dialoguri, lansări de volume și întâlniri dedicate cărții. Festivalul a debutat pe 17 septembrie în incinta Teatrului Fără Nume și va […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură