AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Duminica Floriilor – tradiții și superstiții

•3 min citit•Redactor Sef

Creștinii-ortodocșii sărbătoresc Floriile cu o săptămână înainte de Paște, anul acesta, la 25 aprilie.

Floriile se mai numesc Duminica Patimilor marcând şi începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește odată cu Învierea Domnului.

Din cauza pandemiei și a restricțiilor impuse de autorități, slujbele de Florii și Paște se vor oficia în condiții speciale. Nu vor avea loc în biserici, ci în aer liber.

Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat.

Potrivit unei legende, salcia s-ar fi făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul.

Credincioșii adună crenguţe de salcie și le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane în case, ca să-i păzească pe toţi membrii familiei de boli.

Se mai pun la pomii fructiferi şi la vie, ca să rodească mai mult, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele.

De Florii, se face dezlegare la pește, acesta nu trebuie să lipsească din meniul de sărbătoare.

Comform tradiției, nu se spăla pe cap, pentru a nu albi înainte de vreme.

Se mai spune ca așa cum va fi vremea de Florii, va fi şi de Paşte.

Gospodinele coc plăcinte pe care le dau de pomană celor mai săraci.

Cele mai sărbătorite prenume de Florii sunt Florin, Florentina, Viorel, Viorica și Margareta.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură