AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Drumurile vor fi evaluate la fiecare cinci ani

•4 min citit•Redactor Sef
Drumurile vor fi evaluate la fiecare cinci ani

Siguranța rutieră va fi evaluată periodic pe întreaga rețea de drumuri din Republica Moldova, iar șoferii vor putea semnala online pericolele întâlnite în trafic. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, un proiect de lege care introduce noi mecanisme pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Evaluarea siguranței rutiere va deveni obligatorie cel puțin o dată la cinci ani pentru toate drumurile din Republica Moldova. Potrivit autorilor, legislația actuală nu permite evaluarea preventivă a drumurilor aflate deja în exploatare, astfel că investițiile sunt orientate, de cele mai multe ori, după producerea accidentelor. Noile prevederi urmăresc identificarea din timp a sectoarelor cu risc ridicat și direcționarea fondurilor către zonele cele mai periculoase.

NICOLAI MÎNDRA, secretar de stat, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

„Este o evaluare care urmează să o aplice administratorul de drum, în speță de a examina cât de sigură este rețeaua integrală de drumuri. Astfel, investițiile în siguranța infrastructurii rutiere urmează să fie direcționate către sectoarele de drum în care acestea pot genera cel mai mare impact în raport cu resursele investite.”

Noua procedură va include inspecții vizuale ale infrastructurii și analiza sectoarelor de drum aflate în exploatare de peste trei ani, unde s-au produs numeroase accidente grave. Totodată, va fi creat un sistem online prin care șoferii și ceilalți participanți la trafic vor putea raporta gropi, deficiențe de infrastructură sau alte pericole.

Potrivit datelor oficiale, de la proclamarea independenței au fost înregistrate peste 83 de mii de accidente rutiere, soldate cu aproape 13 mii de decese și peste 101 mii de persoane rănite. Un studiu al Băncii Mondiale estimează că accidentele rutiere foarte grave au provocat, doar în anul 2023, pierderi economice de aproximativ 450 de milioane de dolari, echivalentul a 2,7 la sută din PIB. Proiectul de lege urmează să fie examinat în lectura a doua, iar noile prevederi sunt planificate să intre în vigoare la 1 ianuarie 2028.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură