AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Cum pot tinerii din Moldova aplica la studii în România?

•3 min citit•Mihaela Rudenco

Veste importantă pentru tinerii moldoveni, inclusiv pentru cei care vor studieze în afara țării. Un târg al Universităților din România va avea loc timp de trei zile la Chișinău, Bălți și Cahul.

Evenimentul este organizat de Federația Tinerilor Basarabeni, în perioada 7 – 10 iulie.

Astfel, potrivit programului Târgului, între șapte și opt iulie, acesta se va desfășura la Chișinău, pe Aleea Clasicilor, dar în cazul în care timpul va fi ploios, acesta se va muta în Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hașdeu”. Ulterior, pe nouă iulie, evenimentul va avea loc la Bălți, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, iar pe zece iulie, la Cahul, în cadrul Universității „Bogdan Petriceicu Hașdeu”.

În cadrul Târgului, reprezentații centrelor universitare din România vin să prezinte absolvenților de gimnaziu și liceu din Moldova ofertele educaționale pentru anul 2022-2023. Totodată, tinerii vor avea posibilitatea să interacționeze cu elevii și studenții, care deja își fac studiile peste Prut, care, astfel, le vor oferi răspunsuri la toate întrebările pe care le au.

România acordă anual în jur de 5.000 de locuri bugetate la studiile preuniversitare și universitare pentru elevii și studenții de la noi și foarte multe facilități

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură