AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Recoltarea grâului, la Drochia

•5 min citit•Cucoș Olivia
Recoltarea grâului, la Drochia

Luna iulie sau luna lui cuptor este specifică prin faptul, că se strânge pâinea, lucrare ce încununează opera plugarului de un an. Deși campania de recoltare a culturilor cerealiere și leguminoase din grupa I și a rapiței a demarat cu câteva zile mai târziu, comparativ, cu anii precedenți, este în toi. Doar ploile din ultimile zile a dat puțin răgaz mecanizatorilor. Și la Sofia a pornit marea și responsabila campanie de recolare și depozitare a roadei anului 2020-2021. La acest subiect am discutat cu Ion BABĂRĂ, scrie Glia drochiană.

– Domnule director, pe scurt, cum apreciați dezvoltarea și, desigur, roada culturilor agricole din anul curent?

– Anul, până în prezent, a fost foarte bun, din toate punctele de vedere. Așteptăm și o roadă pe potrivă.

– Adică?

– Ploi la timp, soare și timp frumos la recoltare, deși nu sunt excluse și ploile. Spicul plin și greu, glutenul și IDK – mari. Ne bucurăm.

– Aveți analiza prealabilă, la cât ajunge glutenul anul acesta?

– Recoltarea abia a început, e prematur să facem concluzii, dar glutenul ajunge la 26, iar IDK – la 90.

– Aceștea sunt factori calitativi. Dar cel cantitativ, care are o valoare nu mai mică, ce parametri indică?

– Am recoltat două câmpuri de grâu, în total, vreo 200 de hectare, avem unele rezultate ce ne fac așteptările optimiste, ne permit a ne bucura de roadă – 55-65 chintale la hectar este un rezultat frumos și multașteptat, la care anii precedenți doar visam.

– Alte culturi din grupa I tot v-au creat dispoziție bună?

– De pe o suprafață de 100 hectare de orz am recoltat câte 48,5 chintale la hectar.

– Mai aveți în program de recoltat rapiță?

– Mazărea, care a ocupat 245 ha, am încheiat-o, e pe final și rapița, două câmpuri în total aproape 200 hectare, care ne-a dat o roadă a câte 3,8 chintale.

– Cunoaștem ce înseamnă perioada secerișului: o muncă extenuantă la superlativ, temperaturi maxime, ore de lucru extinse hăt peste program. În acest proces important, cu mai mulți factori decisivi, rolul primordial îi revine factorului uman. Sofia, în orice perioadă, a avut cu cine se mândri, întotdeauna secerișul a fost încredințat unor macanizatori pe cât de harnici, pe atât de competenți.

– Adevăr vorbiți, avem niște combaineri foarte experimentați, care muncesc cu tragere de inimă.

Însă la strânsul pâinii, care este ora de vârf în toată activitatea agricultorilor de un an de zile, ei fac fapte eroice. Dezvoltă un randament lăudabil, se dedică totalmente acestui proces ca să reușim la timp să recoltăm și să depozităm toată roada crescută. Pentru aceasta folosesc nu doar timpul bun, orele peste program, ci și măiestria, profesionalismul dragostea de țarină, de glie.

– Probabil, și tehnica performantă…

– Desigur, iar îmbinate toate împreună, fac minuni de vitejie. Renumitul Grigore Fiștic mânuiește virtuos combina Claas Lexion 760, urmat de Viorel Strateliuc, care muncește pe o combină similară. Victor Pintilei mânuiește eficient un CASE, iar Andrian Pintilei conduce una de modelul Class Dominator. Toți sunt de laudă pentru că muncesc nu primul an și înțeleg, că secerişul este, „examenul de vară ce încununează opera plugarilor de un an”.

– Ce suprafață de grâu mai urmează să recoltați?

– Aproape 800 de hectare. Dacă va domina timpul cald și uscat, sperăm, ca în 8-10 zile să finisăm recoltarea culturilor cerealiere din grupa I. Toate serviciile antrenate la seceriș activează armonios, în concordanță unii cu alții pentru a avea un final comun îmbucurător

– Vă dorim succese, roada strânsă la timp și depozitată.

– Mulțumim

A dialogat

Valentina CEBOTARI

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură