AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Cu ce-s mai bune ouăle de la magazin, de sunt mai scumpe?!

•4 min citit•Alexandru Leahu

Produsele alimentare se scumpesc pe zi ce trece. Unele însă, se ieftinesc. La gheretele de lângă Piața Centrală, din Capitală prețul ouălor a scăzut. Zece bucăți costă între 15 și 22 de lei, pe când în supermarket-uri ajung chiar și la 42 de lei.

„Acum prețurile sunt foarte bune, în magazin de două ori sunt mai scumpe.

Dar în magazin când ultima dată ați fost?

Ieri am fost.

Și la ce preț sunt acolo?

Acolo sunt 28 de lei.

Dar aici în piață la ce preț cumpărați?

Iată, cu 15 lei. Cu vreo trei zile în urmă erau 17 lei.”

„Prețurile aici la piață ne par accesibile, după pensia noastră. Dar în magazin sunt 30-35 lei. Clar lucru că e diferență mare.

Când ultima dată ați văzut prețurile în magazin?

Iată, chiar ieri, 32 lei erau zece ouă.

Eu, în general, cumpăr de la piață, unde îi ieftin, bun și mult în kilă, cum spune moldoveanul

Dar pentru unii, chiar și cu aceste reduceri, produsul le pare scump, comparativ cu prețurile din primăvară.

„Când ultima dată ați cumpărat ouă?

Vreo trei luni în urmă.

Și cum erau prețurile atunci?

Mai ieftine, dar acum nici degeaba nu-mi trebuie.

Dar acum la ce preț ați văzut?

Acum e 24-27 lei, dar eu înainte luam cu 10-12 lei.”

Comercianții spun că, deși a scăzut prețul, vânzările au rămas aceleași.

„Încă s-au ieftinit.

Cu cât?

Cu 3-4 lei.

Față de care perioadă?

Cam în decurs de o săptămână prețurile scădeau cu câte un leu.”

Echipa noastră de filmare a mers prin mai multe supermarket-uri din Capitală. Cel mai mic preț pentru zece ouă este de 33 lei, iar pentru 15 – 50 de lei. Diferența de preț de la piață și market este de aproape 20 de lei. Prea mult, spun oamenii pe care i-am întâlnit la cumpărături.

„La ce preț ați văzut zece ouă?

30 lei. Foarte scumpe.

Dar la piață ați văzut prețurile?

Mai ieftin un pic. Dacă am nevoie, mă duc la piață.”

„Mi se pare că sunt 30 lei.

Cum vă pare prețul?

Sunt scumpe. Cumpăr de la piață, mai degrabă, că sunt mai multe și mai ieftine.”

„Cam au crescut, de două ori aproape.”

Potrivit experților economici, atât rețelele de supermarket-uri, cât și agenții economici de la Piața Centrală cumpără ouăle de la aceleași avicole din țară, fiindcă acestea sunt marcate conform cerințelor impuse de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Și unii, și alții achită impozite și totodată suportă cheltuieli, însă diferența de preț este prea mare.

Specialiștii mai susțin că, în această situație, trebuie să ia măsuri Consiliul Concurenței.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură