AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Cristina Frolov: Avem mai puțin vin, dar cele roșii sunt fenomenale

•4 min citit•Mihaela Rudenco

Recolta de struguri din acest an este în scădere cu aproximativ 40%. Datele au fost introduse în Registrul Vitivinicol și urmează să fie procesate pentru a obține cifre concrete, spune Cristina Frolov, noul director al Oficiului Național al Viei și Vinului.

Au fost afectate în primul rând zonele de sud-est și sud. Avem vin mai puțin, dar vinurile roșii sunt fenomenale în acest an. Sunt foarte intense, atât în culoare, cât și în gust. Suntem cumva optimiști că am avut de pierdut la cantitate, dar anul acesta o să avem o recoltă istorică din toate punctele de vedere, și că e în plină pandemie, și că calitatea vinurilor este superbă, dar și faptul că am avut o scădere de 40 la sută estimativ, să vedem cum o să ne iasă, a menționat

CRISTINA FROLOV.

Știm că ați avut o serie de întrevederi cu parteneri strategici, instituționali, inclusiv cu Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Care sunt obiectivele pe care vi le propuneți pentru următorii ani?, a întrebat prezentatoarea emisiunii Actualitatea LA RAPORT,

MIHAELA RUDENCO.

În primul rând, pentru industria vitivinicolă este foarte important să se poziționeze pe piața internațională. Rezultatele noastre arată că vinurile sunt apreciate în întreaga lume și sunt piețe care sunt foarte pregătite pentru a consuma un vin calitativ la preț mediu. Ulterior, avem foarte multe de făcut pe poza de colaborare, chiar și cu statul pentru că sunt la moment anumite reminiscențe ale sistemului legislativ al Uniunii Sovietice, a răspuns

CRISTINA FROLOV.

Noul director a menționat că în prezent, Republica Moldova are în vizor exportul pe patru piețe-țintă: România, China, Cehia și Polonia.

Cristina Frolov a obținut funcția de director al Oficiului Național al Viei și Vinului în urma concursului desfășurat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului pentru un mandat de patru ani.

În fiecare luni, miercuri și vineri, la 19:30, emisiunea Actualitatea LA RAPORT cu Mihaela Rudenco aduce în vizor principalele evenimente din țară informându-vă rapid și echidistant.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură