AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan

•4 min citit•Redactor Sef

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc, în fiecare an, pe 9 octombrie, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, fiind unul dintre cei mai importanți, deoarece lui îi aparțin scrierile canonice precum Evanghelia, cele trei Epistole și cartea Apocalipsa.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan este cel care a vestit lumii că „Dumnezeu este iubire” și „Dumnezeu este lumină”, pentru care a primit și numele de Ioan Apostolul Iubirii.

Sărbătoarea amintește de minunea care s-a petrecut la mormântul Sfântului Apostol Ioan, despre care se spune că a trecut la cele veșnice la o vârstă destul de înaintată - o sută de ani.

Sfântul Apostol Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu și al Salomeei și s-a născut în localitatea Betsaida, din Galileea. Ioan, alături de fratele sau, Iacov, a fost chemat de Iisus să-i devină ucenic. Scrierile biblice fac referire la Ioan, alături de fratele său, numindu-i „fiii lui Zevedeu” sau „fiii tunetului”, datorită credinței lor puternice. De altfel, nici apostolul Ioan, în scrierile sale, nu-și spune pe nume, ci folosește sintagma „ucenicul prea iubit al lui Iisus” , caracterizare reieșită din cuvintele celorlalți apostoli, când fac referire la el.

Apostolul Ioan a fost printre cei mai importanți discipoli ai lui Iisus, motiv pentru care el stă aproape de Mântuitor la Cina cea de Taină. Mai mult, lui Ioan i-a încredințat-o Iisus pe Maica Domnului ca să-i poarte de grijă, când era răstignit pe cruce. Și tot Sfântul Apostol Ioan a fost cel care a cercetat primul mormântul gol al Iisus.

Astfel, ca în fiecare sărbătoare cu cruce roșie, creștinii nu trebuie să spele rufe, să coasă, să facă treburi gospodărești sau să se implice în certuri cu aproapele său.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură