AGRO TV Moldova
Live
CULTURĂ

Copiii informați sunt în siguranță

•3 min citit•Victor Solonari

Angajații Inspectoratului General de Poliție monitorizează permanent siguranța copiilor pe străzi și desfășoară ore de instruire în instituțiile școlare și preșcolare. Însă pentru a evita în totalitate pericolul la care ar putea fi expuși minorii, oamenii legii le recomandă părinților să-i familiarizeze cu regulile de circulație și să le explice cum să se comporte în trafic.

Copiii trebuie să traverseze strada doar pe zebre și numai după ce s-au asigurat din ambele părți; la trecerile dirijate de semafor să treacă doar la culoarea verde; să nu traverseze strada în fugă, prin fața sau spatele mijloacelor de transport; să meargă numai pe trotuare; să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, dar să aleagă locurile special amenajate unde nu circulă mașini; acolo unde nu sunt amenajate trotuare, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, nu în grup, ci în șir, unul după altul; să traverseze foarte atent la noaptea, când plouă sau este ceață, deoarece vizibilitatea este redusă, în condiții de carosabil umed, spațiul necesar pentru frânare crește foarte mult.

De asemenea, poliția le reamintește șoferilor să fie vigilenți în trafic, mai cu seamă în apropierea școlilor, a terenurilor de joacă și în curți.

Articole similare

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Timp de patru zile (17-20 septembrie 2026), peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la proiecțiile și evenimentele conexe din cadrul ediției a XII-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău. Mai mult de 500 de persoane au participat la proiecțiile desfășurate în paralel în orașele Hâncești, Nisporeni, Călărași și Strășeni. Între 23 septembrie și 10 […]

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău

Până pe 24 septembrie, Festivalul CHILL – Chișinău Laborator Literar, va transforma capitala noastră într-un spațiu internațional dedicat literaturii contemporane. Festivalul reunește scriitori, traducători, editori și cititori din țară și din străinătate pentru lecturi, dialoguri, lansări de volume și întâlniri dedicate cărții. Festivalul a debutat pe 17 septembrie în incinta Teatrului Fără Nume și va […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură