AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Controale la producătorii de mezeluri

•3 min citit•Redactor Sef
Controale la producătorii de mezeluri

Serviciul Fiscal de Stat a efectuat, între 11 și 16 aprilie 2025, controale în rândul producătorilor de mezeluri din Chișinău, Soroca și Orhei. Verificările au vizat activitatea fiscală în contextul creșterii cererii înainte de Paști. Autoritățile au urmărit respectarea emiterii bonurilor fiscale, declararea veniturilor și legalitatea angajării personalului.

În cadrul controalelor au fost verificați trei contribuabili care produc și comercializează mezeluri. În unul dintre cazuri a fost depistat un abater fiscal – neeliberarea bonului de casă la achitarea în numerar, fapt pentru care s-a aplicat o amendă de 5 mii lei. Verificările au scos la iveală și nereguli în gestiunea stocurilor.

Astfel, inspectorii au constatat un plus de materii prime și produse finite în valoare de 1,9 mii lei, dar și lipsuri în valoare de 58,4 mii lei. Aceste diferențe ar putea indica neconcordanțe în evidența contabilă sau chiar activități nedeclarate.

Serviciul Fiscal de Stat reamintește agenților economici obligația de a respecta legislația fiscală, în special în perioada sărbătorilor, când activitatea comercială este intensificată. Acțiunile de monitorizare în domenii cu risc fiscal vor continua.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură