
Doi bărbați, care dețineau și o întreprindere, au fost reținuți de oamenii legii, după ce au încercat să vândă, prin contrabandă, lemne în valoare de peste 700.000 de lei, în Bulgaria. Faptele au avut loc din 2021 până-n vara lui 2023, atunci când la punctul de trecere a frontierei din Giurgiulești, oamenii legii au depistat un volum de cherestea, materie primă din stejar protejat de stat folosită și în construcție, de circa 700.000 lei, exportul căreia este interzis prin lege.
Însă, în speranța că încălcarea legii nu le va fi supusă pedepsei, cei doi învinuiți, cu vârste de puțin peste 40 de ani, au indicat în actele vamale că ar transporta „lame și frize pentru parchet.” Atunci, fondatorul și administratorul companiei a fost reținut, iar, ulterior, și cofondatorul a fost supus investigațiilor penale.
Acum, pentru tentativa de contraband, aceștia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 10 ani, iar compania riscă să fie amendată cu o sumă între 400.000 lei - 600.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Articole similare


BULETIN 21:00, 02 octombrie

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]






