AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Comuna Bilicenii Vechi, iluminată

•4 min citit•Redactor Sef

Comuna Bilicenii Vechi a devenit mai luminoasă, iar furturile din gospodării au luat sfârșit. Aici au fost instalate tehnologii inteligente și econome de gestionare a iluminatului stradal. Valoarea proiectului se ridică la 1,4 milioane lei, relatează nordnews.md.

”Înainte era beznă. Copiii nu se puteau juca, iar tinerii nu se puteau plimba din cauza întunericului. Acum, suntem mai în siguranță pe timp de noapte”,

spune Ana Daraban, locuitoare, com. Bilicenii Vechi.

Datorită celor peste 200 lămpi LED montate recent, oamenilor nu le mai este frică să iasă noaptea din case.

”Înainte era întuneric, îți era frică să mergi undeva. Acum e luminat, e foarte bine. Erau furturi, hoții prin sat furau păsările din ogrăzile oamenilor. Acum mai rar, îi vezi”,

relatează Alexandru Ciobanu, locuitor, com. Bilicenii Vechi.

”De când s-a finalizat proiectul, lumea este în siguranță. Copii pot sta până mai târziu afară la joacă pentru că au acces la lumină. E foarte bine

”, zice Aurelia Dicusar, locuitoare, com. Bilicenii Vechi.

Până la implementarea proiectului, doar pe 20 la sută din străzile comunei era lumină.

”Datorită programului „Comunitatea Mea” în Bilicenii Vechi a fost implementat proiectul de iluminat public stradal pe o lungime de 7,6 km, de care a beneficiat peste 700 de locuitori. Persoanele care lucrează în tura de noapte, pot ajunge liniștiți la familia sa, acasă. Trăim într-o localitate în care nu se mai simte diferența dintre sat și oraș

”. afirmă Ala Guzun, primarul com. Bilicenii Vechi.

Efortul autorităților locale, dar și al locuitorilor din Biliceni este un exemplu de mobilizare și pentru alții.

”Programul „Comunitatea Mea” este despre oameni și cetățeni. La Bilicenii Vechi, precum în celelalte 77 de localități cu care lucrăm acum, a fost un entuziasm general. Cetățenii au înțeles că proiectul vine să le rezolve o problemă legată de furnizarea unui serviciu public. Cetățenii sunt foarte fericiți, și până la urmă despre asta e vorba

” , menționează Daniel Șerban, directorul programului.

Această inițiativă are scopul de a susține peste 100 de primării din țară, care beneficiază de granturi în valoare de 60 de mii de dolari. Banii sunt destinați pentru îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor publice locale, precum și pentru reabilitarea școlilor, grădinițelor, a drumurilor și trotuarelor, instalarea rețelelor de iluminat public stradal.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură